Pista marilor compromisuri. Analiza lui Adrian Georgescu înainte de Marele Premiu al Azerbaidjanului
Cursa de la Baku a fost mutată cu o zi mai devreme decât formatul obișnuit. Antrenamentele sunt joi, 24 septembrie, calificările au loc vineri, la ora 15:00 a României. Startul în Marele Premiu se dă sâmbătă, 26 septembrie, la ora 14:00 a României. FIA a vrut să evite o suprapunere.
Azerbaidjanul sărbătorește duminică Ziua Comemorării, care are loc în fiecare an pe 27 septembrie pentru a-i onora pe cei care și-au pierdut viața în cel de-al doilea război din Nagorno-Karabah.
Turul de circuit are 6.003 metri, fiind cel de-al patrulea ca lungime din calendar. E proiectat să fie cel mai rapid circuit stradal din Formula 1. Bottas ar fi atins aici, în calificările din 2016, o viteză de 378 kilometri pe oră, un record neoficial al competiției.
Tracțiunea e foarte importantă, mai ales la ieșirea din multele viraje în unghi drept. Evoluția pistei de-a lungul weekend-ului e mare. Mai ales sistemul de frânare e pus la mare încercare pe pista de lângă Marea Caspică.
În mod normal, o singură oprire
Compuși aleși de Pirelli sunt C3 (Hard), C4 (Medium), C5 (Soft). Este o treaptă mai dură față de gama din 2025, anume C4-C5-C6. Atunci, 11 piloți au pornit pe pneuri medii, 9 pe pneuri dure. Pneurile C6 moi nu au fost folosite deloc. Strategia de pneuri pentru cursă a fost, în marea majoritate a cazurilor, cu o singură oprire la boxe, ceea ce e foarte posibil să se întâmple și sâmbătă. Cu anvelopele C4 (Hard, anul trecut, în 2026 Medium) au parcurs 598 de ture, reprezentând 61,84% din distanța totală parcursă.
Mașina de siguranță, virtuală sau nu, poate răsturna orice calcul sau ierarhie. Opt din primele nouă curse de la Baku au implicat o astfel de apariție, iar momentul acestor intervenții decide adesea rezultatul cursei. Strategia de bază e un singur pit-stop pe acest asfalt neted și cu abraziune redusă.
Pierderea medie la boxe este de aproximativ 19,5-20 de secunde. Probabilitatea apariției mașinii de siguranță este de 89% pentru această cursă, aceasta fiind variabila reală care poate afecta planul cu o singură oprire.
Viteză sau apăsare la sol?
Baku e un traseu foarte greu din punct de vedere tehnic. Asta, pentru că îmbină extreme: o linie dreaptă lungă de mare viteză cu unele dintre cele mai lente și mai strânse viraje din calendarul Formulei 1. Practic, mașinile trebuie să găsească un compromis. Echilibrul e foarte greu de reglat, mai ales cu regulamentul tehnic din 2026.
Secțiuni din virajele 2, 3 și 4 au fost reasfaltate. Noul asfalt nu ar trebui să afecteze comportamentul pneurilor, dar aderența ar trebui să fie inițial scăzută și să evolueze rapid pe parcursul weekendului.
Aici există cea mai lungă linie dreaptă din calendar, lungă de 2,2 kilometri. Reprezintă mai mult de o treime din lungimea unui tur.
O mare problemă la Baku e variația de temperatură a pneurilor. După pasajele de viteză mică și medie, în virajul cu numărul 16, urmează o secțiune lungă până în primul viraj. De-a lungul acestei secțiuni, anvelopele de pe puntea din față se răcesc cu 40 de grade Celsius. Apoi, în primul viraj, urmează o frânare puternică realizată cu niște frâne care s-au răcit.
Prea puțină energie pentru o linie dreaptă atât de lungă
Lunga linie dreaptă de la Baku va epuiza cu ușurință rezervele bateriei cu mult înainte de final. Pe măsură ce software-ul va diminua progresiv alimentarea electrică, se va declanșa faza de reducere a puterii. O zonă cu mod de linie dreaptă lungă (SM) pe această porțiune va atenua o parte din efecte, dar necesitatea de a recupera energie pentru a ataca sau a se apăra între virajele 2 și 3 va influența modul în care piloții vor aborda frânarea puternică de la virajul 1.
Vremea pentru weekend
Vineri, la calificări, se anunță vreme mai răcoroasă (23-25°C), cu nori și vânt puternic dinspre nord. Rafalele sunt o problemă mai mare decât ploaia, mai ales pe secțiunea îngustă a orașului vechi. Pentru cursa de sâmbătă, vremea ar trebui să fie mai stabilă, cu 24-25°C și risc foarte scăzut de ploaie.