Semifinala dintre Novak Djokovic şi Daniil Medvedev din cadrul turneului ATP 500 de la Beijing s-a încheiat cu descalificarea jucătorului rus. În setul secund al partidei din China, Medvedev a trimis o minge în tribune şi a lovit un spectator.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Totul s-a întâmplat în setul secund, la 5-3 pentru Djokovic, la scorul de 15-15. După ce sârbul a câştigat un punct, mingea a lovit panoul din spatele terenului şi a revenit la Medvedev, care a trimis mingea direct în faţa unui spectator din primul rând.

Daniil Medvedev, DESCALIFICAT în semifinala cu Novak Djokovic de la Beijing

Lovitura primită de fanul respectiv a fost una serioasă, în condiţiile în care a trebuit să părăsească arena de la Beijing. În tot acest timp, spectatorul a ţinut mâna la ochiul stâng. În tot acest timp, arbitrul de scaun Mohamed Lahyani îi explica lui Djokovic ce s-a întâmplat, sârbul fiind cu spatele în momentul în care Medvedev a lovit fanul respectiv. (VEZI AICI MOMENTUL ÎN CARE DANIIL MEDVEDEV A LOVIT SPECTATORUL)

După câteva minute, arbitrul de scaun şi supervizorul turneului au luat decizia ca Daniil Medvedev să fie descalificat, Novak Djokovic obţinând astfel calificarea în finala turneului de la Beijing pentru a şaptea oară în cariera sa. De asemenea, acesta a fost al 33-lea succes consecutiv pentru „Nole” la Beijing. În ultimul act, Djokovic îl va întâlni pe Alex De Minaur, australianul care a ajuns în finală după ce Hubert Hurkacz s-a retras din semifinală, la scorul de 6-4, 3-2 în favoarea lui De Minaur.

Acest episod a adus aminte de descalificarea lui Novak Djokovic în optimile de la US Open 2020, din timpul meciului cu Pablo Carreno Busta. În primul set al acelei partide, Nole a lovit un arbitru de linie cu mingea, după un punct pierdut. Sârbul a fost descalificat şi a pierdut punctele obţinute până în acel moment pe durata turneului de la US Open, premiul de 250.000 de dolari şi a fost nevoit să plătească şi o amendă de 20.000 de dolari.