Denis Drăguș a intrat în repriza a doua a partidei dintre Universitatea Cluj și FCSB, câștigată de formația antrenată de Cristiano Bergodi cu scorul de 1-0, grație golului marcat de Jovo Lukic.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fotbalistul venit din Turcia a fost aproape să înscrie un gol de senzația, dar portarul advers a fost lovit de bară. Chiar și așa, evoluția sa nu l-a impresionat pe Basarab Panduru.

Denis Drăguș, criticat de Basarab Panduru

Denis Drăguș nu a impresionat încă de la sosirea la FCSB, fiind o bună perioadă de timp accidentat, după ce a ieșit în prima repriză a disputei cu Universitatea Craiova.

Fotbalistul a revenit în campionat pe Cluj Arena, unde a fost aproape să marcheze un gol care ar fi adus din nou în joc echipa lui Laurențiu Reghecampf. Basarab Panduru nu l-a menajat.

„Cum să fie în regulă? Care este ideea?! Tu vii aici, îi pasezi lui ală, ală centrează, iar tu nu mai ajungi niciodată în careu şi nici nu este nimeni acolo. Cu ce scop te-a băgat în teren? Ca să vii să iei mingea din propriul teren?

Dar aşa este el, aşa joacă. Nu este nevoie de el la mijlocul terenului. Nu vii la 60 de metri de poarta ta, pentru că nu este în regulă..”, a declarat Basarab Panduru, potrivit primasport.ro.