Dan Şucu s-a decis: 1.500.000 de euro pentru omul care a impresionat sub comanda lui Daniel Pancu!
Planul pentru perioada de mercato din iarnă la cei de la Rapid a fost deja discutat, iar Dan Şucu a transmis oamenilor din club strategia care urmează să fie aplicată pentru eventualele mutări din luna ianuarie.
Concret, omul de afaceri nu vrea să mai bage mâna în buzunar pentru a plăti când vine vorba de întăriri, iar singura soluţie pentru Daniel Pancu şi şefii de la Rapid este cea de a ceda unul sau mai mulţi titulari.
Constantin Grameni ar putea pleca de la Rapid în iarnă
Unul dintre cei mai constanţi jucători de la Rapid în ultimele luni, de la venirea lui Daniel Pancu, Constantin Grameni, ar putea să aducă un profit frumos clubului giuleştean, asta dacă în perioada viitoare o să fie vândut de către echipa vişinie. Planul ar fi ca în schimbul său, dacă va fi cedat, să fie primiţi minim 1,5 milioane de euro şi această sumă să fie folosită pentru achiziţii ulterioare.
Giuleştenii au plătit, în 2024, 400.000 de euro pentru a-l lua pe Constantin Grameni de la Farul şi afacerea pare, în acest moment, una profitabilă pentru trupa de lângă Podul Grant, asta pentru că mijlocaşul a devenit om de bază, notează fanatik.
- 14 meciuri, 3 goluri şi 2 pase decisive a strâns Grameni pentru Rapid în acest sezon.
Ce a spus Daniel Pancu despre situaţia de la Rapid
Antrenorul celor de la Rapid a vorbit recent despre problemele formaţiei giuleştene la nivel de jucători care se află la final de contract.
„Mai sunt și alți 2-3 jucători importanți, pe lângă Dobre, care sunt în ultimul an de contract. Mi-ar plăcea să se prelungească atât cu Dobre, cât și cu ceilalți. Sezonul ăsta ar trebui să fie unul decisiv pentru ei.
Sunt de câțiva ani aici, nu au câștigat nimic, iar dacă mergem la fel… Și eu, dacă aș reprezenta clubul, mi-aș pune niște întrebări. Stau cu niște jucători pe care îi plătesc foarte bine, valorează milioane pe hârtie, dar noi nu câștigăm nimic cu ei”, a declarat Daniel Pancu.