Aleksander Ceferin, nouă reacţie după dispariţia Super Ligii Europei: "Aceste cluburi au făcut o mare greşeală"

Antena Sport Publicat: 21 aprilie 2021, 8:00

Comentarii
Aleksander Ceferin, nouă reacţie după dispariţia Super Ligii Europei: "Aceste cluburi au făcut o mare greşeală"

Reacţia lui Aleksander Ceferin după dispariţia Super Ligii Europei

"Am spus, ieri, că este admirabil să recunoaştem o greşeală şi aceste cluburi au făcut o mare greşeală. Dar ei s-au întors acum şi ştiu că au multe de oferit, nu doar competiţiilor noastre, ci întregului fotbal european. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Important este acum să mergem mai departe, să reconstruim unitatea de care se bucura fotbalul înainte de aceasta şi să mergem înainte împreună", a spus Ceferin, într-un comunicat, conform news.ro.

Motivul pentru care Super Liga Europei a fost suspendată

Retragerile au venit ca urmare a unei reacţii furioase din partea fanilor, oficialilor şi politicienilor care au susţinut că Superliga este lacomă şi anticoncurenţială, deoarece echipelor li se garantează un loc în fiecare an.

Conform Mundo Deportivo, UEFA a convins cluburile din Anglia cu sume uriaşe de bani să renunţe la Super Liga Europei. Aceeaşi măsură nu a fost luată şi pentru cluburile din Italia şi Spania. 

Manchester City, Liverpool, Manchester United, Arsenal, Tottenham şi Chelsea s-au retras, în noaptea de marţi spre miercuri, din proiectul Superligii europene, care cuprindea 12 mari grupări de pe continent. După câteva ore, şi Inter Milano a luat aceeaşi decizie. Conform The Athletic, AC Milan părăseşte de asemenea proiectul.

Reclamă
Reclamă

Super Liga Europei nu a fost suspendată definitiv

Iniţiatori ai Superligii au dat publicităţii un comunicat, după retragerea cluburilor engleze, în care precizează că proiectul, pe care îl consideră benefic pentru întregul fotbal, va fi remodelat.

"Superliga Europeană este convinsă că actualul status quo al fotbalului european trebuie să se schimbe. Propunem o nouă competiţie europeană, deoarece sistemul existent nu funcţionează. Propunerea noastră vizează să permită sportului să evolueze, generând în acelaşi timp resurse şi stabilitate pentru întreaga piramidă fotbalistică, inclusiv să ajute la depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă întreaga comunitate fotbalistică ca urmare a pandemiei.

Ar oferi, de asemenea, plăţi de solidaritate sporite material tuturor celor implicaţi în fotbal. În ciuda plecării anunţate a cluburilor engleze, forţate să ia astfel de decizii din cauza presiunii asupra lor, suntem convinşi că propunerea noastră este pe deplin aliniată cu legislaţia şi reglementările europene, aşa cum s-a demonstrat, astăzi, printr-o decizie judecătorească de a proteja Superliga de a acţiunile unor terţe părţi.

Reclamă

Având în vedere circumstanţele actuale, vom reconsidera cele mai potrivite etape pentru a remodela proiectul, având întotdeauna în vedere obiectivele noastre de a oferi fanilor cea mai bună experienţă posibilă, sporind în acelaşi timp plăţile de solidaritate pentru întreaga comunitate a fotbalului", se arată în comunicat.

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham. Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Trebuia anulat golul marcat de Claudiu Petrila, în Rapid - Dinamo 3-2?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:03

Lazio – AC Milan 1-0. Ajutor nesperat pentru Cristi Chivu în lupta la titlu din Serie A

23:59 15 mart.

VIDEOFC Porto – Moreirense 3-0! Liderul a făcut show pe teren propriu şi s-a distanţat în fruntea clasamentului

23:55 15 mart.

“Este ruşine să faci 0-0 cu Metaloglobus?” Gigi Becali a dat verdictul, după debutul ratat al lui Mirel Rădoi!

23:44 15 mart.

Reacția lui Mihai Popescu, după revenirea pe teren la FCSB: „În mintea mea e un singur lucru”

23:28 15 mart.

Ce a spus Florin Tănase despre Mirel Rădoi, după debutul ratat al antrenorului cu Metaloglobus!

23:25 15 mart.

Aryna Sabalenka, victorioasă în finala Indian Wells! Revanșă în duelul cu Elena Rybakina

1 Ce variante are conducerea Oțelului pentru înlocuirea lui Laszlo Balint. Doi antrenori pe lista gălățenilor 2 Campionatul „nebun” din Europa unde toate cele 18 echipe încă au șanse la titlu: fostul lider a căzut pe locul 11! 3 VIDEOKimi Antonelli câștigă în premieră o cursă în F1, după o prestație magistrală în China. O nouă “dublă” Mercedes 4 Asistența așteptată pe Arena Națională la FCSB – Metaloglobus! Câți fani vor fi la debutul lui Mirel Rădoi 5 Suspendare uriașă pentru Istvan Kovacs. Ce i se pregătește arbitrului, după gafa din Rapid – Dinamo 6 Situație ireală înainte de Bayern – Atalanta! Nemții, fără portar la meciul de Ligă. Ce soluție se ia în calcul
Citește și