Meunier a semnat un contract valabil până în 2024. Chiar în acest an a jucat pe stadionul din Dortmund. A ajutat-o pe PSG să îi elimine pe galben-negri din optimile UEFA Champions League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Thomas Meunier este noul jucător al Borussiei Dortmund

"A sosit ziua cea mare! Este o onoare să anunţ că sunt noul jucator al Borussiei Dortmund. Începe un nou capitol pentru mine! Voi purta tricoul galben şi negru cu mândrie!", a scris Thomas Meunier pe contul său de Twitter. 

"Meunier este un jucător care a demonstrat ce calităţi are la cel mai înalt nivel, în Champions League şi la echipa naţională. Ne va ajuta cu experienţa lui", a reacţionat şi directorul sportiv al lui BVB, Michael Zorc.

Meunier a ajutat-o pe PSG să câştige trei titluri în cei patru ani petrecuţi în capitala Franţei. În 128 de meciuri a înscris 13 goluri şi a oferit 21 de pase decisive. A adunat 40 de selecţii şi 7 goluri la echipa naţională a Belgiei.