Doi campioni la culturism, ucişi de ruși în războiul din Ucraina. “Eroii nu mor niciodată!”

Antena Sport Publicat: 31 mai 2022, 20:36

Comentarii
Doi campioni la culturism, ucişi de ruși în războiul din Ucraina. Eroii nu mor niciodată!

Colaj Facebook

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Doi campioni la culturism, ucişi de ruși în războiul din Ucraina. Igor Bondarchuk și Sergey Karnaukhov, campioni la culturism, au murit în timp ce se luptau cu soldaţii lui Vladimir Putin.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Războiul din Ucraina a ajuns în ziua a 97-a şi face noi victime. Doi foşti campioni la culturim şi-au pierdut viaţa în timp ce îşi apărau ţara pe front, potrivit sport.ua.

Doi campioni la culturism, ucişi de ruși în războiul din Ucraina

Igor Bondarchuk a fost un locotenent superior de poliție în unitatea forțelor speciale KORD. Atletul a murit pe 22 mai ca urmare a bombardamentelor în apropiere de Zaporojie.

Sergey Karnaukhov a fost un maestru al sporturilor de clasă internațională. Bărbatul a servit în zona ATO timp de șase ani, iar de la începutul războiului a apărat Ucraina în est. La sfârșitul anilor 2000, acesta a câştigat multiple competiţii ucrainene la atletism. Sergey a fost campion mondial la juniori în 1999.

“Vestea tristă din regiunea Harkov a ajuns la familia noastră sportivă. Ne exprimăm condoleanțe famililor, celor dragi și prietenilor. Eroii nu mor niciodată…”, a transmis Federaţia Ucraineană de Culturism.

Reclamă
Reclamă

Campionul Oleg Prudkiy a murit în război

Campionul Oleg Prudkiy a murit în timpul războiului din Ucraina. Boxerul care a luptat la categoria sub 60 de kilograme a devenit și el un erou al Ucrainei, după ce și-a pierdut viața apărându-și țara.

”Cu durere vă anunțăm că în timpul luptelor împotriva invadatorilor ruși, campionul Ucrainei și maestrul sportului internațional, Oleg Prudki, a murit. Federația Ucraineană își exprimă condoleanțele pentru familie. Vei rămâne în memoria noastră”, a fost mesajul postat de Federația Ucraineană de Box.

„Este dificil să acceptăm în fiecare zi aceste vești. Este o pierdere de neînlocuit pentru familia boxului din Ucraina. Războiul ăsta ia cei mai buni copii ai Ucrainei. Eroii nu mor niciodată!”, a spus și președintele federației, Sergei Tishchenko.

Reclamă

Vladimir Klitschko, mărturisiri de pe frontul din Ucraina

Vladimir Klitschko a făcut mărturisiri de pe frontul din Ucraina. Fostul campion mondial de la categoria grea i-a oferit un interviu tulburător lui Piers Morgan. Fratele primarului din Kiev, Vitali Klitschko, îşi apără ţara cu arma în mână după ce Vladimir Putin a declanşat războiul, în urmă cu 85 de zile.

În vârstă de 46 de ani, Vladimir Klitschko a vorbit despre atrocităţile din Bucha, oraşul în care aproximativ 400 de civili şi-au pierdut viaţa. Este marcat de modul în care ucrainenii au fost torturaţi şi ucişi.

„Rusia are nevoie de Ucraina, evident, după cum vedem, dar Rusia nu are nevoie de ucraineni. De aceea sunt uciși civili și sunt bombardate districte rezidențiale din orașe, cu bombe cu fosfor și cu dispersie, iar toate astea continuă. Am fost în Bucha, am văzut cu ochii mei. Toți civilii uciși au fost torturați, cu mâinile legate la spate şi împuşcaţi în cap. Au fost executați.

Lumea a subestimat agresiunea nebunului. Acum, aceasta este consecința. În viața mea nu mi-am imaginat că o ființă umană poate face așa ceva altei ființe umane. Asta am văzut în Bucha.

Nu există vreo cale specială pentru a face ceva cu Putin pentru a-i schimba viața, sau pentru a-i schimba opinia, sau pentru a opri acest război. Este vorba doar de mintea unui om nebun. Cum poți să convingi un nebun? Habar n-am„, a declarat Vladimir Klitschko la emisiunea lui Piers Morgan, citat de boxing247.com.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va arbitra Istvan Kovacs în optimile Campionatului Mondial 2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:21

Un fost atacant legendar, uluit de ce a putut face Harry Kane: “E cel mai mare al secolului. Sper să ia Balonul de Aur”

6:34

VIDEOCumplit: selecționerul RD Congo a aflat la conferința de presă că i-a murit tatăl. Vestea l-a șocat

6:00

Mauricio Pochettino, în al nouălea cer după ce a calificat SUA în optimi: „Este extraordinar să trăiești o asemenea experiență”

5:55

Cu lacrimi în ochi, Sergej Barbarez știe motivul eliminării de la Mondial: „Deși am controlat tot meciul…”

5:29

Balogun, într-un top alături de Zidane și Ronaldinho! Borna stabilită după ce a marcat și a fost apoi eliminat în SUA – Bosnia

5:06

VIDEOSUA – Bosnia 2-0. Americanii s-au calificat în optimi! Victorie în inferioritate numerică

1 Decizia luată de FIFA legată de Istvan Kovacs, la Campionatul Mondial 2026 2 Kylian Mbappe a scris istorie! Recordul doborât de superstarul francez la Cupa Mondială 3 VIDEOFranța – Suedia 3-0! Kylian Mbappe a făcut spectacol! „Les Bleus”, în optimile Campionatului Mondial 4 Decesul lui Radu Mărginean: Tatăl fostului fotbalist i-a implorat în genunchi pe medici să îi salveze fiul! 5 Fotbalistul de la Genoa a semnat cu Rapid! 6 Darius Olaru, debut în forță la Union SG. Ce a reușit fostul căpitan de la FCSB, la primul meci bifat pentru noua echipă
Citește și