Reamintim că sumele pentru acțiunile echipelor reprezentative vin de la Agenția Națională pentru Sport, aceeași care finanțează și CSN Arcul de Triumf. FRR a achitat, cu celeritate, absolut toate facturile emise de către CSN Arcul de Triumf, însumând, în acest an, 409.405,15 lei.
În ceea ce privește acest atac, FRR este o victimă colaterală a luptei pe care directorul, fost condamnat penal, al CSN Arcul de Triumf, o are cu conducerea ANS.
Spre exemplu, meciurile Lupilor din Cupa Europei sau finala Cupei României, din 14 decembrie 2024, au fost achitate în avans, tocmai pentru a arăta buna credința și faptul că suntem un partener serios, dar și pentru că am fost condiționați.
La solicitarea mai multor cluburi din întreaga țară, FRR analizează oportunitatea organizării unor acțiuni în stradă în perioadă următoare, ca urmare a presiunilor la care este supus rugbyul în ultimii ani și pentru faptul că Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf nu poate fi utilizat conform nevoilor echipelor naționale.
Îl asigurăm pe directorul, fost condamnat penal, al CSN Arcul de Triumf, că Stejarii vor juca pe stadionul lor istoric toate meciurile din Noiembrie, indiferent de minciunile sfruntate pe care le va arunca în spațiul public și îl rugăm să nu mai vorbească despre managementul Federației atât timp cât despre activitatea domniei sale s-au pronunțat mai multe instanțe de judecată. De asemenea, îi ținem pumnii la procesul pe care îl are în desfășurare cu un alt CSN, Nicolae Navasart.
Facem apel la jurnaliști să verifice din mai multe surse informațiile provenite de la un fost condamnat penal pentru delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri„, se arată pe rugbyromania.ro.
Naţionala de rugby a României avea programate trei meciuri test luna viitoare, cu Chile, Canada şi Uruguay. Rămâne de văzut unde vor fi mutate acestea.
„Dragi susținători,
Vă informăm cu regret că din cauza restanțelor financiare semnificative acumulate de Federația Română de Rugby, suntem nevoiți să anulăm toate evenimentele solicitate de această instituție în cadrul complexului. Am întârziat cât s-a putut de mult această măsură, am căutat soluții, am încercat să suplinim aceste deficiențe majore, însă comportamentul neserios și lipsa de responsabilitate demonstrată de responsabilii din cadrul federației, care au ales să nu își onoreze obligațiile financiare, ne-au adus în punctul în care să nu mai avem altă soluție.
Este inacceptabil ca o federație sportivă să trimită sportivi în cantonamente fără a le asigura plata pentru cazare, masă și alte nevoi esențiale. De asemenea este o atitudinea dăunătoare și iresponsabilă să li se ceară sportivilor performanță în condițiile în care niciunul nu beneficiază de un suport financiar.
Aceste acțiuni pun în pericol integritatea sportului românesc, dar și stabilitatea financiară a altor societăți care colaborează cu Federația. Ne aflăm în această situație și în consecință ținem să precizăm că orice colaborare viitoare cu FRR se va desfășura exclusiv cu plata serviciilor prestate în avans.
Cât despre recuperarea prejudiciilor cauzate până acum, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru sprijinul vostru continuu. Rămâneți alături de noi în lupta pentru un sport românesc corect și responsabil!”, a transmis Radu Popa, directorul CSN Arcul de Triumf, prin intermediul unui comunicat.
Adrian Mihalcea s-a plâns de condițiile de pe „Arcul de Triumf”
Pe stadionul din centrul Bucureştiului au avut loc mai multe meciuri de fotbal. Luna trecută, Adrian Mihalcea s-a plâns de condițiile de pe „Arcul de Triumf”, după Dinamo – Unirea Slobozia 1-0.
„Terenul a fost execrabil, arată a patinoar. Nu ploaia l-a afectat, și înainte arată execrabil.
A câștigat Florentin Petre, a câștigat nașul. Dinamo nu trebuie să se chinuie cu nou promovate, Dinamo trebuie să se lupte pentru a câștiga campionatul”, a spus Adrian Mihalcea, la digisport.ro.