Ultraşii bosniaci sunt supăraţi pe Federaţia de Fotbal de la ei din ţară şi au declanşat un protest de amploare în afara stadionului de la Zenica, pe care se dispută meciul tricolorilor cu reprezentativa pregătită de Sergej Barbarez.
Ultraşii bosniaci au aprins torţe, ei fiind atent monitorizaţi de numeroase echipaje de poliţie. Forţele de ordine au grijă ca lucrurile să nu degenereze.
Protest amplu al ultraşilor bosniaci în afara stadionului din Zenica
Federaţia bosniacă nu le-a mai oferit ultraşilor bilete la meciul cu România, decizia iritându-i pe aceştia. Federaţia a luat această măsură după ce în trecut a fost sancţionată din pricina incidentelor provocate de facţiunea „BH Fanaticos”.
Cei 750 de suporteri români care se află în tribune au fost ajutaţi de măsurile suplimentare de securitate luate de autorităţile locale. Înaintea startului meciului un grup de suporteri i-a aşteptat pe fanii români, dar nu a existat contact între fanii celor două reprezentative datorită forţelor de ordine.
Suporterii bosniaci prezenţi pe stadion au avut un comportament reprobabil atât la intonarea imnurilor, atunci când au huiduit imnul României, cât şi mai apoi, atunci când au avut scandări rasiste la adresa tricolorilor.
- Lisav Eissat, cuvinte mari despre România în presa din Israel: „Mi se întinde covorul roșu peste tot pe unde merg”
- Ultimul gest făcut de Mircea Lucescu la naţionala României. Radu Drăguşin: „L-a întrebat pe șoferul lui”
- „O mare problemă” Ce i-a transmis selecţionerul Gică Hagi lui Adi Ilie înainte de debutul „Regelui” într-un meci oficial
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”


































