Bogdan Mara nu ține cont de locul în care își parchează mașina atunci când face cumpărături, a descoperit Spynews. Pentru a-și asigura toate cele necesare pentru grătar, Mara parchează și pe locurile destinate persoanelor cu diizabilități
Bogdan Mara a parcat pe un loc de persoane cu dizabilități pentru mici și bere
Mara a fost surprins după ce a ieșit dintr-un supermarket, având mâinile pline de cumpărături. Într-o mână avea o sacoșă mare plină cu produse, iar în cealaltă avea un sac de cărbuni pentru grătar și un pachet cu câteva beri, semn că acasă îl aștepa o petrecere pe cinste.
Bogdan Mare se grăbea să facă gratarul. Ținuta lui demonstrează că fostul fotbalist nu a plănuit din timp să meargă la cumpărături. S-a prezentat la supermarket în șlapi, șort și un tricou de casă.

Bogdan Mara e obișnuit să încalce reguli în trafic
Anul trecut, Bogdan Mara a încălcat regulile de circulație de trei ori în doar câteva minute. Si-a întors bolidul pe trecerea de pietoni, văzându-și de drum liniștit, ca și cum nimic rău nu ar fi făcut.
Ulterior, în mijlocul străzii, pe linie dublă continuă, Mara a întors din nou. Când a ajuns la destinație, acesta a parcat aproape în totalitate pe un trotuar din zona respectivă.
- Bogdan Mara, prins în flagrant
- A încălcat legea pentru mici și bere
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- (P) De la ambalaj la experiență de brand: cum schimbă imprimarea digitală utilizarea cartonului
- Ce s-a găsit în conturile generalului Ioniță după moarte. Cum a împărţit amanta Alice banii cu soţia defunctului, detalii şoc!
- (P) Butoane, manete și role pe ecran: de ce designul digital continuă să imite obiectele reale
- Sydney Sweeney și-a pus lumea în cap. Actrița e acuzată că sexualizează sportul: „O jignire pentru toate femeile”
- Ce avere are amanta generalului Dorin Ioniță, găsit mort. Ce s-a descoperit în conturile fostei sportive de la Steaua
































