Florin Răducioiu se întrece în declarații de dragoste pentru iubita lui. A uitat de divorț și și-a găsit fericirea la 53 de ani
Publicat: 6.12.2023, 11:11.
Florin Răducioiu (53 de ani) se întrece în declarații de dragoste pentru iubita lui. Fostul jucător al Generației de Aur a făcut uitat divorțul dureros prin care a trecut și și-a găsit fericirea în brațele Andreei Albăstroiu.
Fostul atacant al lui Dinamo și AC Milan este în al 9-lea cer. Tocmai a petrecut o vacanță la Londra, alături de Andreea. „Iubim Londra, a fost un weekend grozav!„, a scris Răducioiu pe contul său de Instagram.
Florin Răducioiu se întrece în declarații de dragoste pentru iubita lui
La scurt timp distanță, Florin Răducioiu a postat două imagini în care o îmbrățișează pe Andreea (VEZI GALERIA FOTO DE MAI JOS) și a ținut să îi transmită un mesaj emoționant: „Te iubesc„. Postarea a adunat imediat sute de aprecieri.
Florin Răducioiu este o prezenţă activă pe rețelele sociale. Postează des imagini în care este alături de iubita lui, care a lucrat pe postul de secretar economic la Biroul de Promovare Comercial-Economică (BPCE) din Milano. De altfel, ei s-au și întâlnit în Italia în urmă cu patru ani și de atunci sunt mereu împreună.
Fostul atacant nu se fereşte şi îi face Andreei declaraţii de dragoste în limba italiană. „Nu ştiu unde duce drumul meu, dar merg mult mai bine atunci când mâna mea o ţine pe a ta. Te iubesc„, a fost traducerea unui mesaj pe care i l-a scris Florin Răducioiu iubitei.
Este cunoscut faptul că Florin Răducioiu a devenit ţinta ironiilor după transferul săi de la Dinamo la Bari, în 1990. La prima revenire în ţară, Răducioiu vorbea destul de greu limba română.
Motivul pentru care Florin Răducioiu a divorţat de soţie
Florin Răducioiu a fost marcat de divorțul prin care a trecut. A fost căsătorit timp de 23 de ani cu Astrid, cea cu care are doi copii: Andrea şi Alessandro. Fostul atacant al naționalei României a reuşit cu greu să îşi revină după drama amoroasă care l-a marcat.
Răducioiu a dezvăluit, în trecut, care a fost motivul pentru care a ajuns la partaj. Căsnicia lui cu Astrid s-a încheiat după 23 de ani.
„După 23 de ani, am hotărât în mod civilizat, de comun acord să ne separăm. Probabil s-a terminat dragostea între mine și soția mea. E o chestie delicată. Cred că amândoi am greșit. Și cred că n-am încercat mai mult să salvăm mariajul nostru, căsătoria. Din motive de muncă lucrurile s-au complicat foarte mult și n-am mai putut controla situația.
Am încercat să redresăm totul, dar… Reproșuri sunt, e clar că și eu am reproșuri față de ea. Probabil că și faptul că ne-am îndepărtat a fost un motiv în plus”, a spus Florin Răducioiu, în trecut, la Antena 1.
Florin Răducioiu are 21 de goluri în 40 de selecţii la naţionala României. A jucat pentru Dinamo, Bari, hellas Verona, Brescia, AC Milan, Espanyol, West Ham United, VfB Stuttgart, Monaco şi Creteil.
- Florin Răducioiu se întrece în declarații de dragoste pentru iubita lui
- Fostul internațional trăiește o poveste de dragoste cu Andreea Albăstroiu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY