O româncă şi-a găsit sosia pe internet şi a zburat 3400 de kilometri ca să o întâlnească. Reacţia antologică a familiei
De Antena Sport
Publicat: 22.06.2020, 17:00
Românca de 18 ani a luat legătura cu modelul Lana Al Beik, care trăieşte în Dubai. Imediat s-a urcat într-un avion şi a zburat 3400 de kilometri pentru a o întâlni.
Bianca Mihai şi-a întâlnit sosia
„Chiar este ceva magic” a spus cântăreaţa, după întâlnirea emoţionantă de pe plajă. Bianca a povestit, pentru News.com.au, că nimeni din familie nu a crezut-o.
„Părinţii mei i-au arătat bunicei mele câteva poze cu Lana şi ea a spus: ‘Când au fost făcute aceste imagini? Ce bine arată Bianca„, a dezvăluit buzoianca.
Şi modelul din Dubai a trecut printr-o situaţie similară. Lana Al Beik şi-a convins cu greu mama că nu s-a apucat de cântat.
„Într-o zi, mama a văzut un filmuleţ pe Instagram şi m-a întrebat despre el. I-am spus că nu sunt eu, că eu nu cânt. Chiar i-am zis: ‘Nu îţi recunoşti nici măcar propria fiică?’ Pe scenă era Bianca„, a anunţat şi modelul din Dubai.