Închide meniul

(P) Spania a reușit o performanță unică în istoria Campionatului European

Publicat: 26 iunie 2024, 12:27

Comentarii
(P) Spania a reușit o performanță unică în istoria Campionatului European

Sursă foto: Canva

Spania a reușit o performanță remarcabilă la EURO 2024 și a intrat în istoria competiției. Ibericii nu au avut probleme într-o grupă cu Italia, Croația și Albania și au ajuns la pas în optimi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ibericii au obținut punctaj maxim, deși pe hârtie grupa părea dificilă. Italia este campioana en titre de la Campionatul European, în timp ce Croația a impresionat la ultimele ediții ale Campionatului Mondial.

Chiar și așa, Spania a câștigat toate meciurile din faza grupelor, fără să primească măcar un gol. O performanță unică în istoria turneului continental, după cum a remarcat selecționerul Luis de la Fuente.

„Avem entuziasm și suntem primii, însă trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Trebuie să generăm un sentiment pozitiv și dorința de a realiza ceva important. Trebuie să primim merit pentru ceea ce facem, pentru că asta nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria EURO și Cupei Mondiale, ca cineva să câștige toate meciurile din grupe fără să primească gol”, a declarat selecționerul Spaniei, citat de DigiSport.

Spania a câștigat meciul de debut cu Croația, scor 3-0, după o prestație entuziasmantă. Apoi a învins-o la limită pe Italia, scor ce s-a repetat și în partida cu Albania, în pofida faptului că ibericii au trimis rezervele.

Reclamă
Reclamă

Cota Spaniei pentru câștigarea EURO 2024 este în scădere

Spania era a șasea favorită la câștigarea EURO 2024 la startul turneului, dar evoluțiile convingătoare i-au determinat pe bookmakeri să scadă cota ibericilor. Cei interesați de pariuri fotbal EURO beneficiază de cota 5.50 pentru un succes al Spaniei la turneul continental. În acest moment, ibericii au cota 3.50 să dispute finala, 2.00 să ajungă în semifinale și 1.16 să se califice în sferturile de finală.

Mai bine văzută decât Spania este doar Franța, care are cota 4.75. Anglia și Germania au și ele cota 5.50, la egalitate cu Spania.

Reclamă

Spania a câștigat ultimul turneu continental în urmă cu 12 ani

Se împlinesc 12 ani de când Spania a câștigat ultimul turneu major. În acea perioadă glorioasă a fotbalului iberic, Spania a reușit dubla, la edițiile din 2008 și 2012. Apoi a urmat o prestație dezamăgitoare la EURO 2016, când echipa a fost eliminată în optimile de finală. Ibericii și-au revenit la EURO 2020, însă au fost eliminați în semifinale. În palmaresul Spaniei se mai află titlul continental din 1964.

În schimb, la Campionatul Mondial, Spania s-a impus la ediția din 2010. Și la Mondiale au urmat prestații dezamăgitoare, având în vedere că în 2014 echipa a fost eliminată în faza grupelor, iar în 2018 și 2022 a pierdut de fiecare dată în optimi.

UEFA, impresionată de naționala Spaniei

Pe site-ul oficial al EURO 2024, reprezentanții UEFA s-au arătat impresionați de parcursul Spaniei de la turneul continental. „Spania rămâne perfectă”, a titrat UEFA, care a remarcat că ibericii au obținut o victorie clară în partida cu Albania în pofida faptului că au schimbat considerabil echipa de start. Chiar și așa, Spania a câștigat cu 1-0 prin reușita lui Ferran Torres. De fapt, Ferran Torres a fost desemnat și cel mai bun jucător al partidei.

Se anunță așadar un turneu continental promițător pentru reprezentativa Spaniei. După parcursul entuziasmant din faza grupelor, așteptările sunt și mai mari de la iberici. Vor face față presiunii meciurilor eliminatorii? Tânăra generație a fotbalului spaniol se află în fața unei provocări, iar răspunsurile le vom afla în următoarele zile.

Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Câte etape de suspendare crezi că va primi Florin Tănase, în cupele europene?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
19:27
Gigi Becali a dezvăluit numele jucătorului pe care îl vrea la FCSB! Decizia luată pe loc: “Sun acum”
19:26
Lovitura pregătită de Gică Hagi. “Regele” vrea să repatrieze unul dintre cei mai scumpi jucători vânduţi de Farul
19:08
VIDEOCum se pregătesc cei de la Shkendija să o elimine pe FCSB. Decizia luată după meciul tur
18:29
Gigi Becali mai face un transfer la FCSB, după eşecul cu Shkendija: “Îmi trebuie dublură”
18:28
Gigi Becali i-a cerut iertare lui Marius Ştefănescu, după ce l-a făcut praf: “Ştii cum e treaba la FCSB?”
18:14
FCSB a scos la vânzare biletele pentru returul cu Shkendija. Meciul e în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY (30 iulie, 20:30)
1 Ce a putut spune Gigi Becali după ce Florin Tănase a văzut roşu direct pentru faultul horror din Shkendija – FCSB 2 Gigi Becali a “distrus” doi jucători, după ce FCSB a fost învinsă de Shkendija: “Nu vor mai fi la echipă” 3 Andrei Ivan, prezentat oficial la noua echipă. Va fi adversarul altor doi români 4 “M-a întrebat Hagi de el” Gigi Becali trimite un jucător la Farul, după Shkendija – FCSB: “Să-l ia Gică” 5 Tragedie! Caius Lungu, fost fotbalist în Liga 1, a murit la 36 de ani 6 Jucătorii pe picior de plecare de la Universitatea Craiova! Mihai Rotaru a spus clar: “E transferabil”
Citește și