Reacţia Danei Budeanu, despre divorţul Simonei Halep de Toni Iuruc. Creatoarea de modă a transmis un mesaj pe reţelele de socializare, care a devenit imediat virală.
Simona Halep şi Toni Iuruc au decis să divorţeze, deşi peste aproximativ două luni aveau programată nunta. Halep şi Iuruc s-au cununat civil anul trecut.
Reacţia virală a Danei Budeanu, despre divorţul Simonei Halep de Toni Iuruc
Vestea divorţului dintre Simona Halep şi Toni Iuruc a luat prin surprindere întreaga ţară, iar reacţiile au curs în valuri. Printre oamenii care au reacţionat a fost şi Dan Budeanu.
„Dragoste la prima vedere. Cine ar fi crezut? Eu! Bravo! Du-te cu iubirea”, a scris Dana Budeanu pe Facebook. Postarea a fost distribuită de zeci de ori şi a avut avut 1000 de reacţii.
Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit civil în septembrie 2021
Simona Halep s-a căsătorit civil cu Toni Iuruc în luna septembrie a anului trecut. La scurt timp după eveniment, fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon a dezvăluit că visează să aibă 3 copii, dar în cele din urmă crede că va avea 2.
„Dacă pot visa, eu îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii (n.r. – se amuză). Eu pot dansa toată noaptea, am făcut asta la nuntă. Sunt ‘all in’ la așa ceva. Anul viitor va fi nunta tradiţională, cea de la biserică.
Am timp suficient să aleg rochia de mireasă… un an mai exact! Încă nu știu de care să îmi iau. Acum sunt fericită. Nu mai sunt speriată, acum câţiva ani spuneam că nu aş putea fi o soţie bună, dar se pare că sunt„, a declarat Halep într-un interviu din luna noiembrie.
Simona Halep, dispusă să plece definitiv din România
Simona Halep e dispusă să plece definitiv din România după divorțul de Toni Iuruc. Campioana din tenis a hotărât să se stabilească în străinătate. Simona Halep și Toni Iuruc divorțează la doar un an după ce s-au căsătorit civil. Bărbatul a confirmat despărțirea de jucătoarea de tenis. „Simo” ar urma să-și transforme viața după ce povestea sa de dragoste s-a încheiat.
Conform orangesport.ro, Simona Halep plănuiește să se stabilească în Franța, la Nisa, oraș de care s-a îndrăgostit. Campioana din tenis și-ar fi informat deja familia că vrea să plece defintiv din România.
În Franța, Simona ar putea să se refugieze departe de tensiunile divorțului de Toni Iuruc.
Sursa citată anunță că, în urmă cu câteva luni, Simona Halep chiar i-a făcut mamei sale, Tania, un tur al spectaculosului Nisa, pentru a-i prezenta orașul unde urmează să se stabilească.
Lângă Nisa se află și academia de tenis a antrenorului Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, astfel că lui „Simo” i-ar fi mai ușor să colaboreze cu acesta.
Simona Halep va împlini 31 de ani pe 27 septembrie.
- Reacţia Danei Budeanu, despre divorţul Simonei Halep de Toni Iuruc
- Simona Halep şi Toni Iuruc divorţează
- Tragerea la sorţi a grupelor World Cup 2026 e live în AntenaPLAY (vineri, 19:00)
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- (P) Ghid VictoryBet pentru stabilirea unor limite clare la cazino online
- Cine este Adi Vasile, noul prezentator Survivor, Faimoşi vs Războinici
- Unde au ajuns sute de milioane de euro din averea lui Ion Ţiriac. Fiul său a făcut anunţul
- Milionarul român i-a spus nu afacerii, apoi s-a implicat alături de Dan Șucu în proiectul vital al acestuia!
- Au început cu un butic de 16 mp şi acum investesc milioane într-o afacere! Fac fericiţi sute de mii de români
































