Tânăr de 29 de ani, împușcat mortal cu câteva zile înainte de aniversarea lui. Cum s-a ajuns la tragedie
De Antena Sport
Publicat: 9.09.2022, 19:33
Un tânăr de 29 de ani a fost împușcat mortal chiar înainte să-și serbeze aniversarea. Bărbatul a sfârșit tragic într-un club de noapte.
Atletul olimpic Shavez Hart, în vârstă de 29 de ani, a fost împușcat lângă un club de noapte din Bahamas. Hart, care urma să împlinească 30 de ani peste câteva zile, a încercat să aplaneze o ceartă între un grup de bărbați.
Tânăr de 29 de ani, împușcat mortal cu câteva zile înainte de aniversarea lui
Potrivit express.uk, Hart încerca să oprească o ceartă între un grup de bărbați într-o parcare din apropierea clubului, în momentul când a fost împușcat. În timpul altercației, unul dintre cei implicați a scos o armă din portbagajul mașinii și l-a împușcat pe Hart în piept.
Hart a fost dus la un spital local, unde a fost ulterior declarat decedat. În cele din urmă, suspectul a fost arestat și se află în prezent în custodia poliției.
Hart a concurat la Jocurile Olimpice de vară din 2016 de la Rio de Janeiro pentru Bahamas. El este al treilea cel mai rapid alergător din istoria țării sale.
„În numele familiei mele și al poporului din Bahamas, aduc sincere condoleanțe familiei lui Shavez Hart. Ca țară, suntem binecuvântați să avem un atlet grozav care să ne poarte steagul în întreaga lume. Ann și cu mine vom păstra familia Shavez în gândurile și rugăciunile noastre”, , a scris prim-ministrul din Bahamas, Philip Davis pe Twitter.
Hart era cel mai priceput la proba de 400 de metri. El a ajutat Bahamas să câștige o medalie de argint în ștafeta la turneul mondial de atletism în sală din 2016.
- Tânăr de 29 de ani, împușcat mortal cu câteva zile înainte de aniversarea lui
- Cum s-a ajuns la tragedie
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY