Cristi Borcea şi Valentina Pelinel / Instagram
Valentina Pelinel a dezvăluit că i-a îndeplinit marea dorinţă lui Cristi Borcea. Vedeta în vârstă de 41 de ani a recunoscut că, după ce a avut primul copil cu fostul patron al lui Dinamo, acesta a anunţat-o că îşi doreşte o fetiţă care să îi semene ei. Visul i-a fost împlinit.
Borcea avea şase copii din alte relaţii. “Vreau o Valentina mică“, i-a spus omul de afaceri fostului fotomodel. Cea de-a treia soţie a milionarului român a reuşit să îl facă fericit.
Valentina Pelinel a anunţat că i-a îndeplinit marea dorinţă lui Cristi Borcea
Pelinel nu regretă că şi-a încheiat rapid cariera. Defila pe cele mai importante podiumuri de modă înainte până să rămână însărcinată cu primul ei copil.
“Cred că toate se fac la timpul lor, trebuie să știi să te retragi în glorie. Simți când familia trebuie să ocupe primul loc în viața ta. După, le îmbini frumos, afaceri, copii și toate cele. Dar nu poate să fie cariera pe primul loc întotdeauna, atunci sacrifici viața de familie. Trebuie să existe un echilibru, ca în toate, de fapt. Iar acum ce să mă împlinească mai mult? Ce prezentare, ce poze, ce ședință foto, ce reclame? Să îmi văd copiii fericiți, asta contează. Sunt niște schimbări după ce ești mamă.
Rania seamănă cu Cristi, dar are ochii mei. Indira seamănă cu mine, dar are ochii lui Cristi. Sunt total diferite. După ce l-am avut pe Milan și eu îmi mai doream copii, el a zis: „Neapărat să îmi dea Dumnezeu o fată să semene cu tine. Vreau o Valentina mică! Să semene cu tine, dar, eventual, să fie mai tare ca tine. Să aibă ochii mei, care sunt albaștri!”.
Și uite că ne-a dat Dumnezeu chiar două. I-am zis: „Uite că tu ai cerut una ca mine, iar eu am primit una ca tine!”. Fix așa a ieșit. Mereu îmi zice: „Ea e Valentina mică! Dar are ochii albaștri, tu nu îi ai!”. Sunt total diferite, chiar și la caracter, la tot. Rania e cea care își alege hainele și accesoriile, Indira e liniștită, nu face alegeri de acest gen“, a declarat Valentina Pelinel pentru ego.ro.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreuna 3 copii: Milan și gemenele Indira și Rania. Cu prima sa soție, Mihaela, fostul patron al lui Dinamo are un băiat, Patrick, şi gemenii Antonia şi Angelo. Cu a doua soţie, Alina Vidican, Cristi Borcea are alți doi copii: George Alexandru şi Gloria . Borcea mai are o fetiță, Carolyn, din relația cu Simona Voiculescu.
În total, Cristi Borcea are nouă copii cu patru femei diferite. Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au căsătorit în 2018, dar ar forma un cuplu de un deceniu.
Cum a făcut Cristi Borcea 4 copii când era la închisoare
Cristi Borcea a făcut nu mai puţin de 4 copii când era la închisoare. Victor Becali, cel care i-a fost coleg de celulă, a dezvăluit ce s-a întâmplat, cu adevărat, după condamnările din Dosarul Transferurilor.
Fostul patron al lui Dinamo a stat închis cinci ani și o lună după gratii și a fost eliberat condiționat după ce ar fi participat la peste 150 de activități educative. Marea surpriză a fost că, în perioada detenției, Borcea a mai făcut patru copii.
„Una se scria prin presă, alta era situația acolo. Ca să vă dau un exemplu. Mai veneau elevi de la școala de poliție în vizită la noi. Și fete, și băieți. Și mulți aveau curiozitatea să vadă camera lui Borcea, pentru că de el se scria mai mult. Atunci eram patru într-o cameră mică, toaletă la comun. Dar fetele doreau să vadă unde e Spa-ul lui Borcea, pentru că citiseră în presă. Le-am spus să deschidă ușa la WC, că acolo e… Nu le venea să creadă!
(Păi și vizitele noaptea ale Valentinei Pelinel la Borcea, despre care a vorbit Nati Meir?) Păi Meir vedea noaptea prin bezna aia cum a văzut și euro ăia falși pe care-i dădea la lăutari! Unde să intre Valentina Pelinel? Eram 16 în cameră (n.r. celulă) uneori, ba am fost și 40 la un moment dat. Acolo nu intra nimeni!„, a declarat Victor Becali pentru fanatik.ro.
- Valentina Pelinel este a treia soţie a lui Cristi Borcea
- Fostul patron al lui Dinamo are 9 copii
- Spania - Insulele Capului verde e luni, de la ora 19:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Belgia - Egipt e luni, de la ora 22:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- “Uimitoare” Imagini provocatoare cu logodnica lui Daniel Bîrligea: “Nu m-ar deranja să mă trezesc aşa zilnic”
- Adrian Mutu, între fosta şi actuala soţie! Imagini rare cu “Briliantul” şi motivul pentru care s-a întâmplat asta
- Jurnal Antena Sport | Dragoste la prima vedere
- Cum a putut reacţiona Toni Iuruc, după ce Simona Halep nu s-a mai ascuns şi a fost surprinsă alături de noul iubit
- (P) Aniversarea de 2 ani a micuțului se apropie. Cum alegi cadoul să fie și folosit, nu doar admirat



























