Fostul jucător al echipelor Chelsea şi Newcastle, Christian Atsu, în vârstă de 31 de ani, este dat dispărut după cutremurele din Turcia.
Atsu ar fi „blocat sub dărâmăturile unei clădiri distruse” în urma unui cutremurului din Turcia, anunţă presa engleză.
Christian Atsu, dat dispărut după cutremurele din Turcia
Atsu, care joacă din vară la Hatayspor, împreună cu directorul sportiv al clubului Taner Savut, au fost prinşi sub dărâmături la Kahramanmaras, unde îşi are sediul echipa.
Potrivit presei turce, doi jucători de la Hatayspor – Burak Oksuz şi Bertug Yildirim – au fost scoşi din dărâmături, iar doi membri ai echipei tehnice – Ekrem Eksioglu şi Osman Ates – au supravieţuit şi ei.
Căutările pentru Atsu şi Savut continuă.
Cine este Christian Atsu
Internaţionalul ghanez Atsu s-a alăturat echipei Chelsea în 2013, iar din 2017 a evoluat la Newcastle.
A rămas la club până în 2021, înainte de a se muta în Orientul Mijlociu,de unde s-a întors apoi în Europa anul trecut pentru a semna cu Hatayspor.
Atsu a marcat primul său gol pentru club abia în acest weekend, înainte de cutremur, în victoria cu 1-0 în faţa celor de la Kasimpasa.
Potrivit ziarului turc Haberturk, mijlocaşul echipei Hatayspor Onur Ergun şi traducătorul Emre nu au fost nici ei găsiţi, iar portarul Ahmet Turkaslan, care joacă la echipa Yeni Malatyaspor, este de asemenea dispărut.
Bilanţul victimelor cutremurului din Turcia
Peste 500 de oameni au murit în Turcia şi Siria luni, într-un cutremur de magnitudinea 7,8 care a avut loc în sudul Turciei, relatează CNN. Cel puţin 284 de persoane au murit, iar alte 2.300 au fost rănite în Turcia, anunţă vicepreşedintele turc Fuat Oktay, citat de news.ro.
În Siria, cel puţin 237 de persoane au murit, iar alte 639 au fost rănite, potrivit agenţiei oficiale siriene de presă Sana, care citează un oficial de la Ministerul sirian al Sănătăţii.
Bilanţul total al morţilor în Turcia şi Siria a crescut la 521. Un bilanţ anterior anunţa peste 300 de morţi în ambele ţări. Acesta este unul dintre cele mai puternice cutremure din ultimii 100 de ani în Turcia, iar replici au avut loc în regiune, surpând case şi scoţând oameni în stradă.
Peste 1.700 de clădiri au fost avariate în zece oraşe turceşti, precizează Fuat Oktay. Cel puţin 18 replici de magnitudinea peste 4 au fost înregistrate după cutremurul din Turcia, potrivit Institutului american de geofizică USGS.
USGS precizează că a înregistrat şapte replici de magnitudinea peste 5. Cea mai puternică replică a fost înregistrată la doar 11 minute după cutremur şi a avut magnitidinea de 6,7, precizează USGS. Experţi avertizează că replici puternice urmează să continue să aibă loc în orele şi zilele următoare.
Replici au fost resimţite Siria, Liban şi Cipru, relatează Euronews. Seismul de magnitidinea 7,8 a avut loc luni, la ora locală 4.17 (3.17, ora României), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri, al cărui epicentru a fost localizat în districtul Pazarcık, în apropiere de Gaziantep, în provincia Kahramanmaras (sud-est).
Numărul victimelor în regiuni din Siria aflate sub controlul rebelilor – în care trăiesc patru milioane de deplasaţi – este necunoscut. În zonele aflate sub controlul regimului sirian al lui Bashar al-Assad, majoritatea victimelor au fost înregistrate la Alep, al doilea cel mai important sirian, situat în nordul ţării, dar şi la Hama (centru) şi Latakia şi Tartus, pe caosta Mării Mediterane.
- Christian Atsu, dat dispărut după cutremurele din Turcia
- Fotbalistul ar fi prins sub dărâmături
- Franţa - Anglia, finala mică a Campionatului Mondial, e duminică, de la ora 00:00, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Spania - Argentina, finala Campionatului Mondial 2026 e duminică, de la ora 22:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Afacerea de 22 de miliarde de dolari deschisă în România de Todd Boehly, acţionarul lui Chelsea
- Ce pensie a încasat Mitică Dragomir în iulie 2026: „Au venit banii!” Suma fabuloasă
- Secretul lui Victor Pițurcă: ce alimente nu mănâncă la 70 de ani!
- Cât costă să te cazezi un weekend pe litoralul românesc, la hotelurile deținute de Gică Hagi și Simona Halep
- Adevărul despre relaţia dintre Simona Halep şi Dorin Mateiu. Ce s-a întâmplat între ei, în Dubai

































