Internaţionalul englez Ivan Toney, semifinalist la cea mai recentă ediţie a Cupei Mondiale, a fost pus sub acuzare pentru agresiune în urma unui incident survenit într-un club de noapte în decembrie 2025, a anunţat vineri poliţia din Londra, potrivit AFP.
„Ivan Toney, în vârstă de 30 de ani, (…) a fost pus sub acuzare joi, 31 iulie, pentru agresiune care a provocat leziuni corporale grave”, în urma unei anchete efectuate de Poliţia Metropolitană, a anunţat Poliţia într-un comunicat.
Ivan Toney, pus sub acuzare în urma unei agresiuni într-un club de noapte
„Acuzaţia se referă la o agresiune care ar fi avut loc la 6 decembrie 2025 într-un club de noapte” din cartierul Soho, din centrul Londrei, a precizat poliţia. Ziarul britanic The Sun a relatat în 8 decembrie anul trecut că Toney a fost arestat în urma unei presupuse lovituri cu capul.
Originar din Northampton, fotbalistul care joacă pentru clubul saudit Al-Ahli din 2024 trebuie să se prezinte în faţa tribunalului din Westminster la 24 septembrie.
„Ivan recunoaşte acuzaţia şi, deşi este, fireşte, şocat, se bucură la gândul că va avea ocazia să-şi dovedească nevinovăţia în faţa justiţiei”, a declarat un purtător de cuvânt al jucătorului, component al echipei Angliei care a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale în iulie.
- Ce s-a ales de averea milionarului care a renunţat la cetăţenia română. Iubita de 24 de ani a făcut publice imagini
- Gigi Becali, dezvăluire uluitoare despre relaţia lui Laurenţiu Reghecampf cu Corina Caciuc: „Băutură, zic…”
- Lionel Messi, donaţie de 2.6 milioane de euro, în Barcelona
- Laurenţiu Reghecampf, urare neaşteptată în ziua în care a împlinit 51 de ani
- Se însoară milionarul român de doar 30 de ani! Cum arată femeia care îi va deveni soţie

































