Închide meniul

Papa Benedict al XVI-lea a murit, la două zile după Pele. Momentul în care s-a întâlnit cu legenda fotbalului mondial: “Sunteți brazilian?”

Iulian Focșăneanu Publicat: 31 decembrie 2022, 13:19

Comentarii
Papa Benedict al XVI-lea a murit, la două zile după Pele. Momentul în care s-a întâlnit cu legenda fotbalului mondial: Sunteți brazilian?

Papa Benedict al XVI-lea și Pele s-au întâlnit în 2005 / Profimediaimages

O nouă veste tragică. Papa Benedict al XVI-lea a murit, la numai două zile după ce legendarul Pele s-a stins din viață. Fostul Suveran Pontif avea 95 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În 2005, Papa Benedict al XVI-lea l-a primit în audiență, la Koln, pe Pele. “Vă transmit salutări din partea tuturor jucătorilor din lume”, i-a transmis atunci singurul fotbalist care a câștigat de trei ori Cupa Mondială. Răspunsul Suveranului Pontif l-a surprins.

Papa Benedict al XVI-lea a murit, la două zile după Pele

“Sunteți brazilian?”, l-a întrebat Papa Benedict al XVI-lea. Imediat a intervenit un consilier papal care i-a explicat cine aste în fața lui.

Fostul conducător al bisericii catolice a avut un discurs categoric împotriva dopajului din sport, dar și împotriva violenței din fotbal.

Presiunea de a obţine rezultate bune nu ar trebui niciodată să vă determine să folosiţi scurtături cum este dopajul. Spiritul de echipă să fie un impuls pentru a evita aceste fundături şi o susţinere pentru cei care realizează că au greşit, astfel încât ei să se simtă ajutaţi“, spunea Suveranul Pontif, în 2012, în fața a 200 de oameni, potrivit mediafax.ro.

Reclamă
Reclamă

Dopajul în sport nu este doar o înşelătorie, ci este şi o scurtătură care anulează demnitatea“, a subliniat atunci Papa Benedict al XVI-lea, care le cerea sportivilor să se ghideze pe “loialitate, respect, simţul solidarităţii, bucurie, satisfacţie şi sărbătoare“.

Niciun campion nu este construit în laborator. Uneori s-a întâmplat şi nu putem fi siguri că nu se va mai întâmpla, chiar dacă sperăm că nu.

Însă timpul va scoate la lumină talentele originale de cele construite, iar un campion se naşte şi se întăreşte prin antrenamente. Talentul este un cadou primit, dar acest lucru nu este suficient: trebuie să lucrezi la el.

Reclamă

Îmi amintesc de cei care aleargă pe distanţa de 100 m la olimpiadă: pentru acele foarte puţine secunde au nevoie de ani şi ani de antrenament, fără lumini aprinse.

Din când în când citeam despre un mare campion care este primul venit la antrenamente şi ultimul care pleacă. Aceasta este mărturia că voinţa este mai puternică decât îndemânarea“, a subliniat Papa Benedict al XVI-lea.

Papa Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, a anunţat un purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.

Cu tristeţe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viaţă astăzi, la ora 9:34 (10:34, ora României), la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informaţii suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil“, a spus purtătorul de cuvânt într-o declaraţie scrisă citată de Reuters.

Fostul Papă Benedict al XVI-lea, care în 2013 a devenit primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care a demisionat, a murit la vârsta de 95 de ani, la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, unde locuia de la demisia sa.

La începutul acestei săptămâni, Papa Francisc a dezvăluit în timpul audienţei generale săptămânale că predecesorul său este “foarte bolnav” şi a cerut oamenilor să se roage pentru el.

Vineri au avut loc mai multe slujbe de rugăciune la Roma şi în Germania, ţara natală a Papei emerit Benedict al XVI-lea.

Timp de aproape 25 de ani, sub numele de cardinal Joseph Ratzinger, Benedict al XVI-lea a fost puternicul şef al biroului doctrinar al Vaticanului, cunoscut sub numele de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Conservatorii din Biserică l-au privit pe fostul papă ca fiind purtătorul lor de stindard, iar unii ultratradiţionalişti au refuzat chiar să îl recunoască pe succesorul său, Papa Francisc, ca pontif legitim.

Aceştia l-au criticat pe Papa Francisc pentru abordarea sa mai deschisă faţă de membrii comunităţii LGBTQ+ şi faţă de catolicii care au divorţat şi s-au recăsătorit în afara Bisericii, spunând că ambele subminează valorile tradiţionale.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:45
FCSB – Fenerbahce LIVE TEXT (22:00). Şanse infime la calificarea în play-off-ul pentru optimile Europa League
11:25
Gigi Becali s-a luat de Bîrligea și Târnovanu în vestiar. Adevărul despre ofertele pentru ei: “Miștocăreală”
11:18
Pep Guardiola, surprins când a văzut ce a făcut Jose Mourinho în Benfica – Real Madrid 4-2. Mesaj direct pentru rival
10:47
Ștefan Baiaram, transfer în Germania. Mutarea carierei pentru jucătorul Universității Craiova
10:40
Italienii, reacţie categorică după ce Istvan Kovacs l-a arbitrat pe Cristi Chivu: “Ar fi putut fi un meci aprins, dar…”
10:29
“Dezamăgire uriașă!” Reacția lui Peter Bosz despre meciul cu Bayern, în care Man a jucat doar 45 de minute
1 Cauza accidentului din Timiș, descoperită. Unul dintre cei trei supraviețuitori a povestit ce s-a întâmplat 2 Microbuzul în care se aflau fanii lui PAOK nu era condus de un şofer profesionist! Suporterii au condus pe rând 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Adama Traore a semnat cu West Ham 4 Kyros Vassaras, măsură dură după UTA – Rapid! Arbitrul a fost pedepsit 5 Văzut ca un posibil înlocuitor pentru Charalambous, Mutu îl “înţeapă” pe Becali: “Critici mai dure ca niciodată” 6 Fotbalistul pentru care Universitatea Craiova a făcut ofertă de 1,7 milioane euro
Citește și