Închide meniul

Primul ucrainean care îl apără pe Anatoliy Tymoshchuk: “Îl înțeleg! E viața lui, e liber să aleagă!”

Alexandru Ivan Publicat: 21 mai 2022, 8:39

Comentarii
Primul ucrainean care îl apără pe Anatoliy Tymoshchuk: Îl înțeleg! E viața lui, e liber să aleagă!

Anatoliy Tymoshchuk, într-un antrenament la Zenit / Profimedia

Considerat “cel mai mare trădător din istoria Ucrainei”, Anatoliy Tymoshchuk a fost pus la zid și renegat pentru că nu s-a declarat împotriva războiului început de Rusia, ba chiar a continuat să trăiască în țara condusă de Vladimir Putin. Sergiy Rebrov, antrenor la Al Ain, e primul ucrainean care îl apără pe Tymoshchuk.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Într-un război, trebuie să găsești cuvintele potrivite. Dacă faci și o singură greșeală într-o propoziție, s-ar putea să fii înțeles greșit. Prin urmare, nu toată lumea îndrăznește să-și exprime poziția. Este clar și unitar; acum nu mai poate exista o altă poziție.

Primul ucrainean care îl apără pe Anatoliy

Dacă vorbim despre sportivi care se află în Rusia, atunci aceasta este o discuție complet diferită. Aceasta este viața lor. Dacă aleg să fie de partea Ucrainei, atunci neapărat trebuie să plece din Rusia, trebuie să aibă ceva la spate. Prin urmare, s-ar putea să nu vorbească sincer. Dar acei oameni semnificativi în sport care sunt în Ucraina, nu știu cine nu a vorbit. Dacă cineva nu a vorbit, atunci poziția sa este absolut de neînțeles.

L-am contactat pe Tymoshchuk? Nu. Are o familie acolo, o soție rusă. Probabil că înțelege că nu are unde să lucreze. Nu se va întoarce în Ucraina, nu are alt loc de muncă și este obișnuit să trăiască destul de luxos. Dacă acum se declară împotriva războiului și va sprijini Ucraina, atunci trebuie să părăsească imediat Rusia, pentru că nu va mai fi nimic pentru el.

Îl înțeleg, acestea sunt problemele lui. E, desigur, este neplăcut pentru mine, dar aceasta este viața lui. El e liber să-și aleagă de partea cui e și cum va trăi,” a spus Sergiy Rebrov, citat de sport.ua.

Reclamă
Reclamă

Anatoliy Tymoshchuk, cel mai selecționat fotbalist din istoria Ucrainei, a decis să nu plece din Rusia după ce Vladimir Putin a declanşat războiul. Antrenorul secund al lui Zenit Sankt Petersburg a ales rămână la club, chiar dacă ar fi putut să îşi încheie unilateral contractul să să se întoarcă în ţara natală.

Anatoliy Tymoshchuk, făcut praf pentru că antrenează în Rusia după declanşarea războiului în Ucraina

Tymoshchuk a fost atacat dur de când a început războiul şi a fost considerat „cel mai mare trădător al Ucrainei”. Riscă să-şi piardă licenţa PRO şi toate trofeele câştigate în perioaa în care a jucat pentru Şahtior.

Ultimul atac la adresa lui Tymoshchuk a venit de la Oleksandr Pankov, unul dintre cei mai cunoscuţi agenţi de jucători din Ucraina. Acesta a dezvăluit ce conversaţie a purtat cu vedeta născută la Luţk.

Reclamă

L-am tratat întotdeauna bine pe Tymoshchuk, dar până în acest moment. Pe 24 februarie i-am scris lui şi lui Voronin. Voronin a răspuns imediat că merge la club pentru a rupe contractul şi că pe 25 zboară cu familia în Germania.

Lui Tymoshchuk i-am scris: ‘Salut. Care sunt planurile tale şi cânt plănuieşti să pleci, asemeni celor dragi, în Ucraina?”. Mi-a răspuns: ‘Totul este bine cu rudele. Încă nu ştiu când plec’. Nu i-am mai zis nimic pentru că nu mai avea sens. Totul a devenit clar.

Poziţia sa i-a dezamăgit pe mulţi ucraineni. A fost un erou şi personificarea patriotismului nostru. La naiba… pentru nişte bani – 20 sau 30 de milioane de dolari – a rămas să lucreze pentru aceşti nenorociţi. Nu-l înţeleg. Banii pe care îi avea i-ar fi ajuns până la sfârşitul vieţii, până la sfârşitul vieţii copiilor şi nepoţilor săi. Nu trebuia să o facă.

De ce a decis să rămână este un mister pentru mine. Au plecat de acolo spanioli, polonezi şi alţii care mai aveau contracte. Krychowiak i-a îndemnat pe cei din Krasnodar să plece. Iată un act! Iar tu, ucrainean, continui să stai acolo şi să taci. Nu poţi sta pe două scaune. Suntem în război şi trebuie să alegi o parte„, a declarat Oleksandr Pankov pentru sport.ua.

Tatăl lui Tymoshchuk s-a înrolat în armata Ucrainei

Tatăl lui Anatoliy Tymoshchuk, Oleksandr, a decis să ia arma în mână, chiar dacă fiul său a rămas să muncească în Rusia.

Antrenorul celor de la FC Veres, Yuri Virt, a dezvăluit că i-a scris celui care a devenit „persona non-grata” în Ucraina. Acesta a făcut şi o dezvăluire surprinzătoarea. Tatăl celui care este deţinătorul recordului de meciuri jucate pentru prima reprezentativă (144) s-a înrolat în armata Ucrainei şi se luptă cu militarii ruşi.

I-am scris lui Tymoshchuk şi i-am explicat că, dacă aş fi fost în locul lui, aș fi procedat diferit. Trebuie să explice gestul său. Locuiește în Sankt Petersburg şi nu știu dacă vede ce se întâmplă în Ucraina. I-am scris că, dacă ar fi văzut, ar fi părăsit acest club pentru a locui în altă țară. Știu că tatăl lui îl ține pe deplin informat. Locuiește în Lutsk și s-a înrolat pentru a lupta în apărarea țării. Cred că știe totul”, a declarat Yuri Virt.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Pe cine vrei selecţionerul României?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
22:55 11 sept.
Steaua – ASA Târgu Mureș 2-1! Fiul lui Gică Popescu a debutat în tricoul roș-albastru. Cum arată clasamentul
22:46 11 sept.
FCSB a refuzat transferul unui fundaș de la Parma! Cine s-a opus mutării
22:30 11 sept.
Benfica – Santa Clara LIVE VIDEO (22:15). Programul etapei a 5-a din Liga Portugal
22:15 11 sept.
Costel Gâlcă a reacționat după ce Mircea Lucescu l-a criticat pe Alex Dobre: “Am vorbit cu el!”
21:51 11 sept.
Gianluigi Donnarumma a vorbit despre Pep Guardiola, după ce a semnat cu Manchester City: “M-a dorit, sunt mândru”
21:18 11 sept.
Mihai Stoica a ales adversara României din barajul pentru CM 2026: „S-a mai făcut de râs”
1 EXCLUSIVJucătorii şi conducerea FRF şi-au ales favoritul, dacă Mircea Lucescu îşi va da demisia de la naţionala României 2 FRF avea 3 soluţii pentru înlocuirea lui Mircea Lucescu de la naţionala României! Care era varianta de urgenţă 3 UPDATEMircea Lucescu rămâne selecţionerul naţionalei, după şedinţa avută cu Răzvan Burleanu 4 FCU Craiova, comunicat în forță după excluderea din toate competițiile! Atac dur la adresa FRF: “Manieră abuzivă” 5 “Ce să facă Hagi?” Marcel Răducanu, mesaj dur despre situaţia de la naţională. “Tricolorul” criticat: “Mai bun ca fotomodel” 6 Mirel Rădoi a numit “lovitura pe piața de mercato din România”. Comparația făcută de antrenorul Craiovei
Citește și