„Destin” Cum se poza, în copilărie, Antonelli cu Verstappen şi Hamilton! Acum cei doi l-au cărat pe umeri
Kimi Antonelli, cărat pe umeri de Verstappen şi Hamilton / Profimedia Images
Pe contul oficial de Facebook al Formulei 1 au apărut două poze, cu Kimi Antonelli în copilărie, alături de Max Verstappen şi apoi de Lewis Hamilton.
După ce a devenit cel mai tânăr campion mondial din istorie, la numai 20 de ani, Antonelli a fost cărat pe umeri de mai titraţii Verstappen şi Hamilton. Italianul a terminat pe 3 cursa din Mexic, care a fost în direct pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY. În cea mai fericită zi din viaţa lui, Antonelli a avut norocul şi ca Verstappen şi Hamilton să termine pe 1, respectiv 2 cursa, pentru a fi alături de el pe podium. Pentru a deveni matematic campion mondial, Antonelli avea nevoie de o clasare pe locul 9, nedepinzând, în această situaţie, de clasarea niciunui alt pilot. Şi de această dată s-a ridicat la înălţime, prinzând podiumul.
Kimi Antonelli, poze de colecţie cu Max Verstappen şi Lewis Hamilton
„Destin”, a fost descrierea colajului foto postat pe contul oficial de Facebook al Formulei 1, în care Antonelli apărea într-o ipostază „atunci şi acum” cu Verstappen şi Hamilton.
Lewis Hamilton (41 de ani) împarte prima poziţie în ierarhia all time a titlurilor mondiale cu Michael Schumacher (57 de ani). Ambii au 7 titluri mondiale.
Max Verstappen (29 de ani) este cvadruplu campion mondial, cucerind cele 4 titluri mondiale consecutiv: în 2021, 2022, 2023 şi 2024.
De aproape 3 ani la Ferrari, Hamilton a obţinut primul lui pole de când e la Scuderie abia în Marele Premiu al Mexicului.
Reacția lui Kimi Antonelli, după ce a devenit campion mondial: „Am reușit!”
Kimi Antonelli a oferit prima reacție, după ce a devenit campion mondial. Pilotul Mercedes a obținut o performanță uriașă, după ce s-a clasat pe locul trei în Marele Premiu al Mexicului.
Kimi Antonelli a fost extrem de emoționat, după ce a cucerit în premieră titlul mondial. În doar al doilea sezon al său în Formula 1, pilotul Mercedes a scris istorie, devenind cel mai tânăr campion mondial din toate timpurile și primul italian care triumfă în Marele Circ după 73 de ani.
„Am reușit, am reușit! N-aș fi aici fără echipa mea, fără familia mea. Acest moment va rămâne alături de mine pentru totdeauna. E un podium special, a fost un sezon incredibil. Să împart acest podium cu Lewis și Max e incredibil.
În acest week-end, am simțit puțină presiune, dar sunt atât de fericit. Am obținut titlul și ne putem bucura de restul sezonului.
E o zi pe care mi-o voi aminti mereu. Mulțumesc echipei, familiei, publicului, tuturor celor care mă susțin, sunt atât de recunoscător. Foarte devreme în campionat am crezut că putem câștiga, avem o mașina foarte puternică, mi-am dat seama devreme că avem o șansă în acest an. În seara asta, voi ieși cu echipa, prietenii și familia, ne vom bucura de acest moment special”, a declarat Kimi Antonelli, după ce a devenit campion mondial în Formula 1.