Afacere de familie în Serie A! Lacrimi și goluri în duelul fraților Insigne. Cine a câștigat meciul

De Gal Dorin
Publicat: 25.10.2020, 19:43

Roberto și Lorenzo Insigne în meciul dintre Napoli și Benevento

profimediaimages

Roberto și Lorenzo Insigne în meciul dintre Napoli și Benevento

Mezinul Roberto a lovit primul și a reușit să marcheze încă din minutul 30 al întâlnirii. A fost primul său gol în Serie A, iar tânărul nu și-a putut stăpâni lacrimile. 

Reclamă

El a declarat să este foarte fericit pentru gol, dar îi pare rău că a fost tocmai împotriva fratelui său.

Reclamă

”Sunt foarte, foarte fericit, dar îmi pare rău că am marcat primul meu gol în Serie A chiar împotriva fratelui meu”, a explicat Roberto într-un interviu chiar la pauza meciului, conform Digisport.

Lorenzo Insigne, revenire în repriza a doua

Căpitanul lui Napoli nu s-a lăsat însă mai prejos și a revenit cu o evoluție la fel de bună ca a fratelui său. Lorenzo a egalat scorul atât cu Benevento cât și cu fratele său printr-un eurogol din afara careului.

A fost reușita cu numărul 92 al lui Insigne pentru clubul din sudul Italiei, iar aceasta a contribuit și la victoria cu 2-1 a băieților lui Gennaro Gattuso.

Frații Insigne reprezintă doar cel mai nou duet al fotbalului italian. Franco și Giuseppe Baresi, Fabio și Paolo Cannavaro, sau Filippo și Simone Inzaghi sunt ale cupluri familiale care au jucat fotbal împreună la cel mai înalt nivel.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
0:40

Barcelona a învins-o la limită pe Mallorca şi e tot mai aproape de titlu! Dani Olmo a marcat

0:29

FotoManchester City, victorie dramatică, în ultimul minut, cu Aston Villa! Pep Guardiola „a explodat”!

23:33 22 apr.

EXCLUSIV„E clar!” Cosmin Contra a dat verdictul despre lupta pentru titlu! Echipa pe care o vede mare favorită

23:20 22 apr.

Un fost adversar al României de la EURO 2024, la detectorul de minciuni după un scandal de dopaj!

22:57 22 apr.

„Nu aş face niciodată aşa ceva” Bogdan Stelea a reacţionat vehement după declaraţiile lui Şumudică!

22:47 22 apr.

Caz incredibil în Liga Portugal! Un stadion a rămas fără electricitate, după ce clubul nu a plătit facturile

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s