Andrea Pirlo, reacţie categorică după umilinţa din Juventus – AC Milan 0-3. "Să demisionez?". Ce a spus despre viitorul său
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 10.05.2021, 6:17
Actualizat: 28.06.2022, 12:20
„Bătrâna Doamnă” a rămas pe locul 5 în clasament şi riscă să rateze prezenţa în UEFA Champions League. La finalul eşecului umilitor de la Torino, Andrea Pirlo a ţinut să asigure că nu îşi va da demisia.
Andrea Pirlo: „Îmi voi duce munca de la Juventus până la final”
„Să demisionez? Nu, nu voi fi dat afară. Mi-am asumat acest rol cu mare entuziasm. Voi continua să muncesc. Eu sunt la dispoziția clubului, cred că mă pot descurca mai bine. Momentul este dificil, dar trebuie să privesc înainte. Îmi voi duce munca la bun sfârșit.
Bineînţeles, multe lucruri nu au fost aşa cum mă aşteptam. Am muncit după nişte principii şi a trebuit să mă adaptez. Trebuie să ieşim din această situaţie. Dacă n-am reușit să scot maximum cu acești jucători, înseamnă că e vina mea„, a declarat Andrea Pirlo, potrivit Gazzetta dello Sport.
Cu trei etape înainte de final, bianconerii au cu trei puncte mai puţin faţă de Atalanta şi AC Milan şi au de recuperat un punct faţă de Napoli. Juventus mai are dejucat în acest sezon cu Sassuolo, Inter şi Bologna.
- Juventus – AC Milan 0-3
- Ce a declarat Andrea Pirlo imediat după meci
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY