”Avem ofertă de la Craiova pentru el”. Oltenii cumpără de la Viitorul după transferul-record al lui Mihăilă
De Gal Dorin
Publicat: 5.10.2020, 5:34
După meciul dintre Viitorul și CFR Cluj, Gică Popescu a dezvăluit că negocierile se poartă de fapt în jurul lui Alexandru Mățan, proaspăt revenit la gruparea de la malul mării.
”Nu avem nicio ofertă de la Craiova pentru Iancu, nicio discuţie, deşi am vrea. Pentru Măţan avem ofertă de la Craiova, dar nu ne-am înţeles, suntem departe de ce oferă ei şi ce solicităm noi.
Mai este timp. Până mâine la 12 noaptea, când se încheie perioada de transferuri, se poate întâmpla orice”, a declarat ”Baciul”.
Alexandru Mățan a avut un start de sezon foarte bun odată cu revenirea la Viitorul după împrumutul la Voluntari. El mai are trei ani de contract cu constănțenii, pentru care a jucat în 47 de partide, a înscris 4 goluri și a oferit 7 pase decisive. Este cotat la 550.000 de euro conform transfermarkt.
Gică Popescu: ”Nu avem nicio ofertă pentru Iancu”
Mai mult, Gică Popescu a infirmat și zvonurile conform cărora ar exista o ofertă pentru căpitanul Viitorului în momentul de față, de la Universitatea Craiova sau de la orice altă echipă.
”Nu este adevărat. Nu avem nicio oferă pentru Iancu. Dacă ar exista o ofertă și el ar accepta, iar cele două cluburi s-ar pune de acord, bineînțeles. Noi nu oprim niciun jucător să plece la mai bine.
(…)800.000 de euro e o sumă importantă pentru campionatul nostru. Dar, repet, nu există nicio astfel de ofertă. (…) Mâine vine Fernandez, care așteptăm să treacă vizita medicală și s-a încheiat”, a declarat Gică Popescu la DigiSport.
- Craiova este în negocieri pentru un jucător de la Viitorul
- Valentin Mihăilă a semnat cu Parma
- Sporting - Benfica e duminică, de la ora 22:30, live în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY