Bayern Munchen este la pământ fără Robert Lewandowski, super-marcatorul care a plecat la Barcelona în această vară. Campioana ultimelor 10 sezoane din Bundesliga a fost învinsă astăzi de Augsburg, scor 0-1, în etapa a 7-a din actuala stagiune.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Bayern a ajuns la 4 meciuri fără victorie în campionat. după 1-1 cu Monchengladbach, 1-1 cu Union Berlin, 2-2 cu Stuttgart și 0-1 cu Augsburg.

Bayern Munchen, la pământ fără Robert Lewandowski!

Formația lui Julian Nagelsmann a suferit primul eșec al sezonului, pe terenul lui Augsburg. Mergim Berisha a marcat golul victoriei pentru gazde în minutul 59.

Bayern a înregistrat 3 victorii, 3 egaluri și o înfrângere în noul sezon din Bundesliga. Campioana en-titre se află pe locul 4 după primele 7 etape, sub Borussia Dortmund, Union Berlin și Freiburg.

Bavarezii se luptă cu probleme în special în zona defensivă. Bayern a încasat 6 goluri în primele 7 meciuri de campionat.

Cum a fost primit Robert Lewandowski de fanii lui Bayern Munchen la meciul cu Barcelona

Robert Lewandowski a ratat două ocazii uriașe în meciul Bayern – Barcelona 2-0, disputat marți în grupele UEFA Champions League.

Starul polonez, revenit la Munchen din postura de adversar, a fost foarte aproape să deschidă scorul mai întâi cu un șut din câțiva metri, apoi cu o lovitură periculoasă de cap la care Neuer a făcut minuni.

Lewandowski a fost extrem de activ încă din primele minute ale confruntării „de foc” dintre Bayern și Barcelona, din etapa a doua a grupelor UCL.

Fanii lui Bayern n-au uitat de performanțele fabuloase bifate de Lewandowski în tricoul echipei lor și l-au aplaudat la scenă deschisă înaintea meciului din această seară. Unii dintre suporterii bavarezi i-au dedicat și un banner cu mesajul „Mulțumim, Robert!”. Starul polonez le-a întors favorul și le-a mulțumit pentru căldura cu care l-au primit pe stadionul unde a scris istorie în ultimii ani.

Robert Lewandowski a fost aclamat de suporterii lui Bayern înaintea meciului din Champions League