Lionel Messi vrea să joace la Cupa Mondială din 2026, dar este prea devreme pentru a face orice anunţ oficial, a declarat selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni.
Scaloni, care a condus Argentina la câştigarea Cupei Mondiale din 2022 în Qatar, a explicat dorinţa jucătorului în vârstă de 37 de ani, de opt ori câştigător al Balonului de Aur, de a rămâne în echipă.
Lionel Messi, cu gândul la World Cup 2026
„Primul lucru de spus este că atât el, cât şi coechipierii săi sunt conştienţi că a mai rămas un timp rezonabil şi că el şi toţi ceilalţi sunt dornici să joace la Cupa Mondială”, a declarat Scaloni pentru DSPORTS.
„Va trebui să aşteptăm şi să vedem cum evoluează lucrurile. El (Messi) ştie la ce ne gândim şi este cel mai inteligent dintre noi toţi”, a adăugat antrenorul.
Cupa Mondială din 2026 se va disputa în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmisă exclusiv în Universul Antena. Lionel Messi va împlini 39 de ani chiar în timpul turneului final, pe 24 iunie.
Scaloni a vorbit şi despre decizia fostului atacant argentinian Angel Di Maria de a se retrage din fotbalul internaţional după ce anul trecut a câştigat al doilea trofeu Copa America.
„Din ce a spus el, s-a terminat. Şi în cel mai bun mod posibil. Dacă şi-ar fi scris filmul, cartea, povestea sa despre fotbal, nu cred că ar fi scris-o la fel de bine cum a încheiat-o”, a spus Scaloni.
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”



































