World Cup 2026, prima ediţie de Cupă Mondială care va avea la start 48 de echipe, va începe pe 11 iunie, urmând ca finala să se dispute pe 19 iulie. Toate meciurile de la turneul final găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic vor fi transmise în Universul Antena.
Meciul de deschidere va avea loc pe 11 iunie, de la ora 22:00. Pe Estadio Azteca, stadionul care a găzduit două finale de Campionat Mondial, în 1970 şi 1986, va avea loc prima partidă de la ediţia din acest an, dintre Mexic şi Africa de Sud. Este pentru a doua oară când cele două vor deschide Cupa Mondială, după ce acest lucru s-a mai întâmplat şi la ediţia din 2010.
Programul complet World Cup 2026
Faza grupelor va avea loc în perioada 11-28 iunie, perioadă în care se vor disputa 72 de partide. Faza 16-imilor de finală va avea loc în perioada 28 iunie – 3 iulie, urmând ca sferturile de finală să aibă loc în perioada 5 – 7 iulie. Sferturile de finală se vor disputa în perioada 9-12 iulie, în timp ce semifinalele se vor juca pe 14 şi 15 iulie.
Finala mică de la World Cup 2026 va avea loc pe 18 iulie, pe Miami Stadium, urmând ca marea finală să se dispute pe 19 iulie, de la ora 22:00, pe New York/New Jersey Stadium.
FIFA a făcut deja două modificări de program. Este vorba despre Brazilia – Haiti, care va avea loc pe 20 iunie, de la 03:30, în timp ce Turcia – Paraguay, meci programat tot pe 20 iunie, va începe la ora 06:00.
Joi, 11 iunie
- Mexic – Africa de Sud (22:00, Grupa A, Mexico City Stadium)
Vineri, 12 iunie
- Coreea de Sud – Cehia (05:00, Grupa A, Guadalajara Stadium)
- Canada – Bosnia (22:00, Grupa B, Toronto Stadium)
Sâmbătă, 13 iunie
- SUA – Paraguay (04:00, Grupa D, Los Angeles Stadium)
- Qatar – Elveţia (22:00, Grupa B, San Francisco Bay Area Stadium)
Duminică, 14 iunie
- Brazilia – Maroc (01:00, Grupa C, New York/New Jersey Stadium)
- Haiti – Scoţia (04:00, Grupa C, Boston Stadium)
- Australia – Turcia (07:00, Grupa D, BC Place Vancouver)
- Germania – Curacao (20:00, Grupa E, Houston Stadium)
- Olanda – Japonia (23:00, Grupa F, Dallas Stadium)
Luni, 15 iunie
- Coasta de Fildeş – Ecuador (02:00, Grupa E, Philadelphia Stadium)
- Suedia – Tunisia (05:00, Grupa F, Monterrey Stadium)
- Spania – Capul Verde (19:00, Grupa H, Atlanta Stadium)
- Belgia – Egipt (22:00, Grupa G, Seattle Stadium)
Marţi, 16 iunie
- Arabia Saudită – Uruguay (01:00, Grupa H, Miami Stadium)
- Iran – Noua Zeelandă (04:00, Grupa G, Los Angeles Stadium)
- Franţa – Senegal (22:00, Grupa I, New York/New Jersey Stadium)
Miercuri, 17 iunie
- Irak – Norvegia (01:00, Grupa I, Boston Stadium)
- Argentina – Algeria (04:00, Grupa J, Kansas City Stadium)
- Austria – Iordania (07:00, Grupa J, San Francisco Bay Area Stadium)
- Portugalia – RD Congo (20:00, Grupa K, Houston Stadium)
- Anglia – Croaţia (23:00, Grupa L, Dallas Stadium)
Joi, 18 iunie
- Ghana – Panama (02:00, Grupa L, Toronto Stadium)
- Uzbekistan – Columbia (05:00, Grupa K, Mexico City Stadium)
- Cehia – Africa de Sud (19:00, Grupa A, Atlanta Stadium)
- Elveţia – Bosnia (22:00, Grupa B, Los Angeles Stadium)
Vineri, 19 iunie
- Canada – Qatar (01:00, Grupa B, BC Place Vancouver)
- Mexic – Coreea de Sud (04:00, Grupa A, Guadalajara Stadium)
- SUA – Australia (22:00, Grupa D, Seattle Stadium)
Sâmbătă, 20 iunie
- Scoţia – Maroc (01:00, Grupa C, Boston Stadium)
- Brazilia – Haiti (03:30, Grupa C, Philadelphia Stadium)
- Turcia – Paraguay (06:00, Grupa D, San Francisco Bay Area Stadium)
- Olanda – Suedia (20:00, Grupa F, Houston Stadium)
- Germania – Coasta de Fildeş (23:00, Grupa E, Toronto Stadium)
Duminică, 21 iunie
- Ecuador – Curacao (03:00, Grupa E, Kansas City Stadium)
- Tunisia – Japonia (07:00, Grupa F, Monterrey Stadium)
- Spania – Arabia Saudită (19:00, Grupa H, Atlanta Stadium)
- Belgia – Iran (22:00, Grupa G, Los Angeles Stadium)
Luni, 22 iunie
- Uruguay – Capul Verde (01:00, Grupa H, Miami Stadium)
- Noua Zeelandă – Egipt (04:00, Grupa G, BC Place Vancouver)
- Argentina – Austria (20:00, Grupa J, Dallas Stadium)
Marţi, 23 iunie
- Franţa – Irak (00:00, Grupa I, Philadelphia Stadium)
- Norvegia – Senegal (03:00, Grupa I, New York/New Jersey Stadium)
- Iordania – Algeria (06:00, Grupa J, San Francisco Bay Area Stadium)
- Portugalia – Uzbekkistan (20:00, Grupa K, Houston Stadium)
- Anglia – Ghana (23:00, Grupa L, Boston Stadium)
Miercuri, 24 iunie
- Panama – Croaţia (02:00, Grupa L, Toronto Stadium)
- Columbia – RD Congo (05:00, Grupa K, Guadalajara Stadium)
- Elveţia – Canada (22:00, Grupa B, BC Place Vancouver)
- Bosnia – Qatar (22:00, Grupa B, Seattle Stadium)
Joi, 25 iunie
- Scoţia – Brazilia (01:00, Grupa C, Miami Stadium)
- Maroc – Haiti (01:00, Grupa C, Atlanta Stadium)
- Cehia – Mexic (04:00, Grupa A, Mexico City Stadium)
- Coreea de Sud – Africa de Sud (04:00, Grupa A, Monterrey Stadium)
- Curacao – Coasta de Fildeş (23:00, Grupa E, Philadelphia Stadium)
- Ecuador – Germania (23:00, Grupa E, New York/New Jersey Stadium)
Vineri, 26 iunie
- Japonia – Suedia (02:00, Grupa F, Dallas Stadium)
- Tunisia – Olanda (02:00, Grupa F, Kansas City Stadium)
- Turcia – SUA (05:00, Grupa D, Los Angeles Stadium)
- Paraguay – Australia (05:00, Grupa D, San Francisco Bay Area Stadium)
- Norvegia – Franţa (22:00, Grupa I, Boston Stadium)
- Senegal – Irak (22:00, Grupa I, Toronto Stadium)
Sâmbătă, 27 iunie
- Capul Verde – Arabia Saudită (03:00, Grupa H, Houston Stadium)
- Uruguay – Spania (03:00, Grupa H, Guadalajara Stadium)
- Egipt – Iran (06:00, Grupa G, Seattle Stadium)
- Noua Zeelandă – Belgia (06:00, Grupa G, BC Place Vancouver)
Duminică, 28 iunie
- Panama – Anglia (00:00, Grupa L, New York/New Jersey Stadium)
- Croaţia – Ghana (00:00, Grupa L, Philadelphia Stadium)
- Columbia – Portugalia (02:30, Grupa K, Miami Stadium)
- RD Congo – Uzbekistan (02:30, Grupa K, Atlanta Stadium)
- Algeria – Austria (05:00, Grupa J, Kansas City Stadium)
- Iordania – Australia (05:00, Grupa J, Dallas Stadium)
Grupele de la World Cup 2026
- Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Cehia
- Grupa B: Canada, Bosnia, Qatar, Elveţia
- Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoţia
- Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, Turcia
- Grupa E: Germania, Curacao, Coasta de Fildeş, Ecuador
- Grupa F: Olanda, Japonia, Suedia, Tunisia
- Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă
- Grupa H: Spania, Insulele Capului Verde, Arabia Saudită, Uruguay
- Grupa I: Franţa, Senegal, Irak, Norvegia
- Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania
- Grupa K: Portugalia, RD Congo, Uzbekistan, Columbia
- Grupa L: Anglia, Croaţia, Ghana, Panama
- “O palmă peste faţă” Thomas Tuchel a fost făcut praf în Anglia: “A jefuit naţionala”
- Novak Djokovic a sărbătorit calificarea Bosniei, în tribunele de la Zenica. Cum a fost surprins sârbul
- Mario Balotelli a surprins pe toată lumea! Cum a reacţionat după ce Italia a ratat calificarea la World Cup 2026
- “O ruşine”. Bosniacii l-au făcut praf pe Gianluigi Donnarumma, pentru gestul golănesc făcut la penalty-uri
- Carlo Ancelotti s-a dus direct la Luka Modric după Brazilia – Croaţia 3-1: “Nu cumva ai un bunic brazilian?”

































