Ce au scris jurnaliştii britanici despre Radu Drăguşin, după partida Tottenham-Alkmaar 1-0. Nota primită de „dragon”
De Alexandra Costea
Publicat: 25.10.2024, 9:22
Ce au scris jurnaliştii britanici despre Radu Drăguşin, după partida Tottenham-Alkmaar 1-0. Internaţionalul român a fost integralist în meciul din etapa a 3-a din faza ligii din Europa League. Londonezii au reușit să câștige cele trei puncte după o partidă la limită.
Singurul gol al partidei a fost marcat de brazilianul Richarlison din penalty, în minutul 53.
Ce au scris jurnaliştii britanici despre Radu Drăguşin, după partida Tottenham-Alkmaar 1-0. Nota primită de „dragon”
Englezii au analizat presataţiile fotbaliştilor de la Spurs. Nici Radu Drăguşin nu a scăpat de ochii critici ai britanicilor, care au concluzionat că internaționalul român a avut o prestație ”mixtă”. Conform acestora, „dragonul” a avut momentele bune, dar şi câteva în care a fost nesigur. Radu Drăguşin a jucat timp de 96 de minute în partida Tottenham-Alkmaar.
”O nouă prestație mixtă. Pe de o parte, bun cu mingea într-un moment, pe de altă parte nu chiar în următorul. Uneori părea puternic, dar apoi vulnerabil, mai ales când cei de la AZ Alkmaar îl presau”, a fost concluzia trasă de cei de la The Sun.
De asemenea, britanicii au apreciat prestaţia din meciul de joi seară a lui Radu Drăguşin.
”Românul a fost puternic în toate duelurile și mai degrabă liniștit cu mingea la picior. Nu a fost pus în dificultate prea mult, totuși. A jucat mult mai bine decât ultima oară, împotriva lui Qarabag, deși acest lucru nu spune multe. A părut calm până în minutul 57, când a avut o ezitare și AZ a avut o ocazie de gol. ”, au transmis jurnaliștii britanici.
Ce note au primit fotbaliştii de la Tottenham după victoria împotriva lui Alkmaar
În urma acestei victoriei de joi seara, Tottenham a acumulat 9 puncte în trei etape și ocupă locul doi în clasamentul Europa League. Tot atâtea puncte au și Lazio și Anderlecht. Cu toate acestea, italienii se află în fruntea clasamentului datorită golaverajului superior, +8, față de +5 cât au englezii, respectiv +4 cât au belgienii.
James Madisson a fost considerat cel mai bun jucător din tabăra londonezilor (8,5), în timp ce Timo Werner a primit nota 3. Iată ce note au primit fotbaliştii de la Tottenham din partea Spurs Web:
- Forster (8)
- Gray (6)
- Drăgușin (5)
- Davies (5)
- Udogie (7)
- Betancur (7,5)
- Bergvall (7)
- Maddison (8,5)
- Moore (8)
- Richarlison (7)
- Werner (3)
Drăguşin a revenit pe teren într-un meci european după ce a fost eliminat în prima etapă din faza principală a Europa League. Atunci Tottenham a câştigat partida contra Qarabag cu 3-0.