Închide meniul

Helmut Duckadam, reacţie vehementă după Saburtalo – FCSB 1-0: “O ruşine. Să nu mai iasă niciunul în stradă”

Viviana Moraru Publicat: 22 iulie 2022, 9:52

Comentarii
Helmut Duckadam, reacţie vehementă după Saburtalo – FCSB 1-0: O ruşine. Să nu mai iasă niciunul în stradă

Helmut Duckadam este legenda Stelei / AS.ro

Helmut Duckadam a avut o reacţie vehementă la adresa jucătorilor de la FCSB, după eşecul ruşinos cu Saburtalo, din turul doi preliminar din Conferenece League. Fostul portar “a pus tunurile” pe trupa lui Toni Petrea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FCSB a suferit o înfrângere dezamăgitoare, în deplasare, cu Saburtalo. Jucătorii antrenaţi de Toni Petrea au avut o evoluţie dezamăgitoare, şi sunt nevoiţi să întoarcă scorul în returul de pe Arena Naţională.

Helmut Duckadam, reacţie vehementă după Sbaurtalo – FCSB 1-0

Helmut Duckadam critică atitudinea jucătorilot de la FCSB, după eşecul din Georgia, cu Saburtalo. Fostul portar este de părere că evoluţia băieţilor lui Toni Petrea este în contradicţie cu salariile pe care le încasează.

“Nu m-am așteptat niciodată ca FCSB-ul, cu jucătorii atât de lăudați, să fie dominată. O echipă condusă în Georgia la pauză și adversarii să aibă patru ocazii foarte, foarte mari… O rușine.

Dacă aș fi în situația să iau o decizie, i-aș băga direct în cantonament la Berceni, să nu mai iasă niciunul în stradă de rușinea asta și să stea acolo până la retur.

Reclamă
Reclamă

Ce am văzut în seara asta… nu mi-am putut imagina că o echipă din Georgia poate să joace și subjuge o echipă ca FCSB, nu-mi pot explica”, a declarat Helmut Duckadam, conform digisport.ro.

Gigi Becali și-a desființat jucătorii după rușinea cu Saburtalo

Gigi Becali și-a desființat jucătorii după Saburtalo – FCSB 1-0. Patronul roș-albaștrilor nu a avut milă nici de „perla” Octavian Popescu. Nimeni nu a scăpat de gura latifundiarului din Pipera!

„Ovidiu Popescu în loc să dribleze dă mingea la adversar. Sunt oameni care au uitat fotbalul. Cert e că la ora asta noi nu avem deloc valoare. Îl aducem pe Şerban înapoi. Haruţ ce e pe partea dreaptă. El doar în spate, paşi în spate. Atacă, mă, adversarul! Vrei să dea gol?

Reclamă

Octavian Popescu nu mai este ăla, e altul. Nu îl mai cunosc pe ăsta. E ceva neînregulă. E posibil să fie din pregătirea fizică, de antrenamente. Eu nu am nicio problemă cu Toni Petrea, o să vorbesc cu jucătorii să văd ce se întâmplă. Ce să vorbesc cu antrenorul?

Mă uit la jucători, ei stau pe teren şi se uită la adversari. Uitaţi-vă să vedeţi cât am alergat cu U Cluj… 8-9 kilometri. Aşa nu ai cum să câştigi meciul. Eu i-am dat telefon lui nepotul meu, să aducă jucătorii de la Clinceni. Şi acolo mă costau. Gata, apoi las să vină un specialist, să vă facă vouă pe plac. Suntem prea proști! Nu avem valoare!”, a spus Gigi Becali, conform digisport.ro.

Saburtalo – FCSB 1-0. Eşec istoric pentru echipa lui Gigi Becali

FCSB a scăpat cu doar un gol încasat în meciul cu Saburtalo. Georgienii și-au creat mai multe ocazii la poarta lui Târnovanu, dar nu au fost inspirați la finalizare. Unica reușită a venit în minutul 41.

Jucătorii lui Saburtalo le-au predat o lecție de contraatac celor de la FCSB. Totul a plecat de la minge respinsă de apărarea gazdelor. Ovidiu Popescu a atacat ezitant un jucător georgian la mijlocul terenului și i-a oferit spațiu de manevră. Atacul a fost dezvoltat în partea stângă, unde Cordea a coborât prea târziu să-l dubleze pe Haruț.

Balonul a fost scos la marginea careului de 16 metri, pentru un șut fără preluare a lui Nonikashvili, care a avut culoar liber spre poarta lui Târnovanu. Jucătorii lui FCSB n-au ieșit la timp la întâmpinarea adversarului și au fost taxați. Șutul, la firul ierbi, a trecut pe sub Ștefan Târnovanu.

Returul dintre FCSB și Saburtalo este programat pe 28 iulie, pe Arena Națională. În sezonul trecut, roș-albaștrii au fost eliminați tot în turul 2 al preliminariilor Conference League, de Șahtior Karagandy.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

O va duce Mirel Rădoi pe FCSB în Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
13:35
“Mirel, bine ai revenit acasă!” Mesaj de susţinere postat de Peluza Nord pentru Rădoi
13:18
CFR Cluj – Dinamo LIVE TEXT (20:00). Meciul care stabileşte clasamentul final înainte de play-off
13:07
Programul complet al Marelui Premiu al Chinei. Cursa e duminică (09:00, Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
12:54
FCSB i-a anunţat oficial plecarea. “Clubul nostru îi mulțumește!”
12:35
Elias Charalambous i-a spus lui Gigi Becali unde va antrena: “Are ofertă”
12:32
Bernadette Szocs şi Eliza Samara şi-au aflat adversarele de la WTT Champions Chongqing 2026
1 EXCLUSIVPrima decizie luată de Mirel Rădoi după ce a devenit antrenor la FCSB! Singurul lucru pe care Gigi Becali i l-a interzis 2 Primul titular care pleacă de la FCSB cu Mirel Rădoi antrenor 3 Gigi Becali a anunţat noul antrenor de la FCSB! Surpriză uriaşă 4 EXCLUSIVCe surpriză! Pe cine aduce Mirel Rădoi la FCSB. Anunţul lui Gigi Becali 5 Marea companie din România, cumpărată de Mirel Rădoi. Ce avere a ajuns să aibă tehnicianul FCSB 6 Mirel Rădoi a ales pe cine bagă în poartă la FCSB. Ce se întâmplă cu Târnovanu
Citește și