Luke Borean, goalkeeper-ul celor de la Queensland Lions FC, a avut de dezlegat o problemă spinoasă în acest weekend. Cea mai fericită zi din viața sa a picat în același moment cu cel mai mare meci al sezonului pentru echipa sa, amânat în repetate rânduri din cauza pandemiei de coronavirus. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pentru a nu-și dezamăgi nici proaspăta soție și nici pe colegii săi, Borean a ales o soluție inedită: A mers la meci și a intrat între buturi imediat ce a dat cu subsemnatul la starea civilă.

Goalkeeper-ul și echipa sa au câștigat meciul cu 4-1

Astfel, cu soția sa înțelegătoare lângă el și cu toată petrecerea în urma lor, cei doi au ajuns la stadion într-un Ferrari și încă îmbrăcați în hainele de nuntă!

”Au fost cu siguranță niște persoane uimite. Echipa a fost complet șocată”, a declarat antrenorul celor de la Lions, Darren Sime, conform celor de la BBC.

Mai mult, Borean a reușit și o paradă spectaculoasă și și-a ajutat echipa să câștige cu 4-1. Queensland Lions urmează să îi întâlnească pe cei de la Brisbane Olympic în finala competiției