Cum arată miliardarul de 75 de ani care se antrenează chiar şi la 3 dimineaţa. "Rar doarme din cauza programului"

De Antena Sport
Publicat: 12.03.2021, 15:29

Vince McMahon

captură The Sun

Vince McMahon se antrenează chiar şi la 3 dimineaţa

Vince McMahon, cel care a fondat compania World Wrestling Entertainment şi care este acţionarul majoritar în acest moment, impresionează cu forma fizică pe care o arată la 75 de ani.

Reclamă

Vince McMahon, antrenamente la 3 dimineaţa

Big E, unul dintre campionii din wrestling, a dezvăluit că Vince este obsedat de antrenamente. 

„Aveam aceste plimbări lungi, înaintea pandemiei, şi ne întorceam pe la 2 sau 3 dimineaţa. Iar antrenorul personal stătea şi îl aştepta pentru că se antrena după show-uri şi după plimbări. Omul ăsta are peste 70 de ani, dar se antrenează din greu”, a declarat Big E, citat de The Sun

Acesta a mai spus că miliardarul american „rar doarme din cauza programului”

Vince McMahon are toate condiţiile pentru a se antrena la cel mai înalt nivel. El locuieşte într-o vilă de 37 de milioane de euro, au mai amintit jurnaliştii englezi.

Antrenamentele lui McMahon au fost un motiv de laudă de-a lungul timpului pentru WWE.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
0:40

Barcelona a învins-o la limită pe Mallorca şi e tot mai aproape de titlu! Dani Olmo a marcat

0:29

FotoManchester City, victorie dramatică, în ultimul minut, cu Aston Villa! Pep Guardiola „a explodat”!

23:33 22 apr.

EXCLUSIV„E clar!” Cosmin Contra a dat verdictul despre lupta pentru titlu! Echipa pe care o vede mare favorită

23:20 22 apr.

Un fost adversar al României de la EURO 2024, la detectorul de minciuni după un scandal de dopaj!

22:57 22 apr.

„Nu aş face niciodată aşa ceva” Bogdan Stelea a reacţionat vehement după declaraţiile lui Şumudică!

22:47 22 apr.

Caz incredibil în Liga Portugal! Un stadion a rămas fără electricitate, după ce clubul nu a plătit facturile

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s