Haos total în finalul meciului UTA – FCSB 2-2! 4 jucători eliminați în 11 minute! Roș-albaștrii au încheiat partida în 8 oameni

Cosmin Cioboată Publicat: 19 octombrie 2022, 23:02

Comentarii
Haos total în finalul meciului UTA – FCSB 2-2! 4 jucători eliminați în 11 minute! Roș-albaștrii au încheiat partida în 8 oameni

Haos total în finalul meciului UTA - FCSB 2-2 / Captură Orangesport

Haos total în finalul meciului UTA – FCSB 2-2! Rachid Bouhenna a fost eliminat după ce l-a aplaudat ironic pe arbitrul central Adrian Cojocaru, în meciul din grupele Cupei României. Fundașul algerian a luat două cartonașe galbene în numai câteva secunde.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În minutul 83 al partidei de la Arad, Bouhenna a întârziat executarea unei lovituri libere din propria jumătate, iar centralul l-a avertizat cu galben.

Haos total în finalul meciului UTA – FCSB 2-2! 4 jucători eliminați în 11 minute!

Ulterior, fundașul FCSB-ului a plecat spre centrul terenului, lăsându-l să execute pe portarul Andrei Vlad. În drumul către jumătatea adversă, Rachid Bouhenna l-a aplaudat în mod ironic pe Adrian Cojocaru, iar arbitrul n-a stat la discuții.

Centralul partidei a scos și al doilea galben și l-a trimis la vestiare pe algerian. Acestuia nu i-a venit să creadă și a încercat din răsputeri să-l convingă să întoarcă decizia, însă totul a fost în zadar.

A urmat apoi o “ploaie” de cartonașe roșii. Într-un interval de numai 11 minute, Adrian Cojocaru a eliminat, în total, 4 jucători: 3 de la FCSB și unul de la UTA.

Reclamă
Reclamă

În mod incredibil, și Andrei Chindriș, de la UTA, a apelat la aplauze ironice la adresa arbitrului, în minutul 88. Fundașul arădenilor a recurs la gestul respectiv în timp ce se afla pe bancă, iar Cojocaru l-a trimis și pe el mai devreme la cabine.

Adrian Cojocaru a mai eliminat încă doi jucători de la FCSB în minutele de final ale meciului. Mai întâi, Risto Radunovic a fost eliminat pentru proteste. Apoi, în minutul 90+4, Octavian Popescu a primit și el al doilea galben, tot pentru o intrare neregulamentară.

FCSB a încheiat meciul în 8 oameni și a primit gol la ultima fază. UTA a egalat in-extremis, prin Virgiliu Postolachi.

Reclamă

UTA – FCSB 2-2. Echipa lui Nicolae Dică, egalată la ultima fază!

UTA – FCSB 2-2. Roș-albaștrii au avut parte de un debut cu stângul în grupele Cupei României! Echipa lui Nicolae Dică s-a văzut egalată la ultima fază a meciului.  La final a plouat cu cartonașe roșii.

În minutul 7 al meciului UTA – FCSB, Albert Stahl a luat o acțiune pe cont propriu și a centrat în interiorul careului, acolo unde aștepta tânărul Rareș Pop. Puștiul de 17 ani de la UTA a preluat și a șutat repede, iar mingea a fost deviată de Radu Boboc peste Andrei Vlad. Portarul FCSB-ului plecase deja în plonjon și a fost păcălit de traiectoria balonului.

FCSB a egalat după ce Hoxhallari a avut un atac întârziat direct pe glezna lui Miculescu. Jucătorul cumpărat de FCSB chiar de la UTA s-a prăbușit de durere. De la 11 metri, Radunovic l-a învins fără emoții pe Balauru.

Vicecampioana României a întors rezultatul în debutul reprizei secunde. Eduard Radaslavescu a reușit primul gol pentru FCSB cu un șut deviat de la marginea caruelui, care s-a oprit sub bara transversală.

În final a „plouat” cu cartonașe roșii. Mai întâi Bouhenna a fost eliminat după ce l-a aplaudat ironic pe arbitrul Adrian Cojocaru. Apoi, Chindriș a fost sancționat cu aceeași unitate de măsură pentru același gest. Radunovic a văzut și el al doilea galben pentru un fault la mijlocul terenului. Nu a terminat meciul în teren nici Octavian Popescu, eliminat tot pentru un fault.

UTA a egalat la ultima fază a meciului, prin Virgiliu Postolachi, imediat după ce Cojocaru a arătat cartonașele roșii.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine ar trebui să formeze cuplul de fundaşi centrali la naţionala României pentru meciul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și