U Cluj – CFR Cluj 1-1, duelul din grupele Cupei României, a fost în format live text, pe AS.ro. Derby-ul Clujului a fost foarte disputat, în a doua etapă a grupelor Cupei. Kresic şi-a dat un autogol, dar Bîrligea a egalat, ambele echipe obţinând un punct.
Ambele echipe traversează perioade foarte bune. U Cluj nu a mai pierdut un meci oficial de două luni, în timp ce CFR Cluj a ajuns la şapte meciuri fără înfrângere, în toate competiţiile.
U Cluj – CFR Cluj 1-1
Min. 90+5: Fluier final! U Cluj – CFR Cluj s-a încheiat 1-1!
Min. 90+2: Daniel Bîrligea a şutat pe poartă, dar Iliev a reuşit să respingă
Min. 80: Fază superbă a lui CFR Cluj, care a fost iar aproape de gol! Avounou a fost blocat de Iliev în ultimul moment
Min. 76: Daniel Bîrligea a marcat din nou, dar reuşita a fost anulată pentru un fault în atac
Min. 70: Ratare uriaşă a lui Dan Nistor! Mijlocaşul lui U Cluj a trimis pe lângă poartă dintr-o poziţie ideală
Min. 66: U Cluj – CFR Cluj 1-1! Daniel Bîrligea a egalat la puţin timp după ce a fost introdus pe teren de Mandorlini
Min. 45+1: Pauză!
Min. 41: U Cluj – CFR Cluj 1-0! Autogol al lui Kresic, după ce Nistor a bătut un corner
Min. 21: Prima ocazie a meciului! Alex Chipciu a şutat periculos, dar balonul s-a dus pe lângă poartă
Min. 1: Începe meciul!
Echipele de start:
U Cluj: Iliev – Oancea, Mitrea, Miron, Chipciu – Doukoure, Bic – Cîmpanu, Nistor, Silaghi – D. Popa
Rezerve: Gorcea, Peteleu, Pițian, I. Filip, G. Simion, V. Gheorghe, I. Stoica, F. Ilie, Manu
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
CFR Cluj: Sava – Kresic, Ajeti, M. Ilie – Mogoș, Fică, Muhar, Cvek, Camora – Otele, Juricic
Rezerve: Bălgrădean, Morgan, Deac, Krasniqi, R. Filip, Zejnullahu, Tachtsidis, Bîrligea, Avounou
Antrenor: Andrea Mandorlini
U Cluj a învins-o pe CSA Steaua, în prima etapă a grupelor Cupei României. “Şepcile roşii” s-au impus cu 3-1, în duelul care s-a desfăşurat în Ghencea.
De la meciul respectiv, U Cluj a înregistrat două victorii şi două remize, în Liga 1. În ultima etapă, clujenii au învins-o categoric pe Botoşani, scor 3-0.
De cealaltă parte, CFR Cluj are şi ea moral bun înaintea duelul cu rivalii din oraş. Trupa lui Mandorlini s-a apropiat de primul loc din Liga 1, după ce în ultima etapă s-a impus în faţa campioanei Farul, cu scorul de 3-1.
În prima etapă a grupelor Cupei României, CFR Cluj a învins-o pe CSM Alexandria cu scorul de 3-1.
Cele două echipe se vor afla la a doua întâlnire directă din acest sezon. În campionat, CFR Cluj s-a impus pe terenul rivalilor de la U Cluj cu scorul de 4-3, la capătul unui meci spectaculos. “Şepcile roşii” au condus cu 2-0 şi cu 3-2, însă trupa lui Mandorlini a revenit de fiecare dată şi a câştigat cele trei puncte.
Dan Nistor, reacţie savuroasă când a fost întrebat dacă aşteaptă să fie convocat la naţionala României
Dan Nistor a avut o reacţie savuroasă când a fost întrebat dacă aşteaptă să fie convocat la naţionala României. Mijlocaşul de 35 de ani a fost omului meciului FC Botoşani – U Cluj 0-3.
Dan Nistor continuă prestaţiile foarte bune din acest sezon în tricoul lui U Cluj. Mijlocaşul de 35 de ani a făcut o partidă excelentă la Botoşani, acolo unde a contribuit la toate cele trei goluri marcate de echipa lui Ioan Ovidiu Sabău.
„Ne bucurăm foarte mult că am câștigat. Am obținut cele trei puncte. Erau foarte importante pentru noi. Nu e important că marchez eu. Vreau să ajung cât mai departe.
Parcă sunt la prima tinerețe. Mă simt bine aici. Sperăm la cât mai multe de la acest sezon. Eu sunt dinozaur. Nu cred că am eu loc acolo”, a declarat Dan Nistor, la finalul meciului cu FC Botoşani, potrivit digisport.ro.
- U Cluj – CFR Cluj 1-1
- Derby-ul Clujului din Cupa României s-a terminat nedecis
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Finala Cupei României pe stadionul Ghencea? Ce a încercat FRF pentru a împăca suporterii
- FRF a anunaţ preţurile la finala Cupei României! U Cluj – Universitatea Craiova se joacă la Sibiu
- „Nu am avut șmecherie”. Andrei Nicolescu, reacție fermă după ce Dinamo a fost eliminată dramatic din Cupa României
- Doar acum 92 de ani s-a mai întâmplat așa ceva! Cum intră în istorie finala Cupei României din 2026
- Ilie Dumitrescu a avut doi remarcaţi după ce Craiova a eliminat-o dramatic pe Dinamo din cupă: “Joc extraordinar”


































