Dinamo s-a impus fără emoţii în faţa celor de la Chindia Târgovişte, 5-2, în etapa cu numărul 2 din grupele Cupei României, iar antrenorul portughez al „câinilor” a spus că a fost mulţumit de ceea ce a văzut din partea jucătorilor săi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Printre remarcaţi s-a numărat Diogo Pinto, mijlocaşul ofensiv care a înscris de 3 ori şi a oferit chiar şi o pasă decisivă la ultima reuşita a partidei de pe Arena Naţională.

Nuno Campos a fost mulţumit de victoria lui Dinamo cu Chindia Târgovişte

Nuno Campos a fost întrebat care sunt problemele medicale ale lui Oliver Hintsa, cel care a ieşit şchiopătând de pe teren, iar tehnicianul lusitan nu a părut îngrijat şi a spus că nu crede că e ceva grav.

„Am făcut un meci bun, puteam să mai înscriem. Suntem mulţumiţi. Mă bucur pentru Diogo Pinto, dar şi pentru ceilalţi, împreună putem să reuşim lucrurile pe care ni le propunem. E îmbucurător când jucătorii au reuşite la nivel individual. Mereu a bine să ai variante, să fie concurenţă, când jucătorii se prezintă astfel. Am spus înainte de meci că fotbaliştii ne-au arătat valoarea, toată lumea o să primească şansa de a arăta.

Acum trebuie să ne gândim la următorul meci, cu UTA, după care o să avem timp să privim, pe viitor, la meciul cu Universitatea Craiova din Cupă. (n.r. dacă Oliver Hintsa e accidentat grav) Nu ştiu care situaţia, nu a părut ceva serios, o să vedem”, a declarat Nuno Campos.

Dinamo urmează să joace duminică, pe teren propriu, contra celor de la UTA, în etapa cu numărul 14 a Ligii 1.