„Am rămas mască” Gigi Becali ştie cum putea România să învingă Bosnia: „Dacă Hagi spune că a greșit, pot vorbi și eu acum”

Alex Masgras Publicat: 29 septembrie 2026, 21:20
Gigi Becali, la palat

Gigi Becali, la palat / Antena Sport

Google News As.ro Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News AS.ro Urmărește AS.ro pe Discover

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a comentat înfrângerea suferită de România în faţa Bosniei, scor 2-4, în a doua etapă din Nations League. Becali spune că şi-a permis să vorbească despre acest meci după ce şi Gică Hagi a recunoscut la finalul partidei că a greşit prin deciziile luate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În ziua partidei, Gică Hagi a surprins pe toată lumea. Chiar dacă a anunţat că va face multe schimbări faţă de meciul cu Suedia, „Regele” a luat prin surprindere în momentul în care i-a lăsat în afara lotului pe Ianis Hagi, Radu Drăguşin, Nicuşor Bancu, Dennis Man, Andrei Raţiu sau Răzvan Marin.

Gigi Becali ştie cum putea România să învingă Bosnia: „Îi spulberam!”

Patronul FCSB-ului a declarat că „a rămas mască” după ce a văzut jucătorii lăsaţi de Hagi în afara lotului şi a urmărit partida doar până când s-a făcut 3-1 pentru Bosnia. De asemenea, printre greşelile comise de Hagi în opinia lui Becali se numără fundaşii, dar şi absenţa lui Dennis Man:

„Dacă Hagi spune că a greșit, pot vorbi și eu acum. Cel mai mult a greșit cu fundașul dreapta, și cu fundașul central. Păi, aseară, dacă jucam cu echipa care trebuie, îi spulberam pe ăștia (n.r. pe Bosnia). Dacă juca cu Rațiu și cu Man, îi spulberam, le dădeam noi 4 lor. Și cu Drăgușin și cu… Burcă mie îmi place. (…) Avem și noi acolo trei valori: Man, Rațiu și Drăgușin.

Gică Hagi, aseară, a greșit. Eu, aseară, când am văzut că cei mai buni jucători sunt pe bară, am rămas mască. La 3-1 pentru ei, eu nu m-am mai uitat. Îmi era și somn, am zis că ce să mai văd. M-am culcat. Am zis că maxim un egal”, a declarat Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.

Tricolorii trebuie să uite de înfrângerea cu Bosnia şi să se concentreze acum pe duelul cu Polonia. Partida de la Varşovia se joacă vineri, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

‹ Înapoi la Homepage
Comentarii


Recomandări:
Ce pronostic dai pentru meciul Polonia - România?
Videoclipul zilei
Citește și:

Parteneri