Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a explicat ce urmează pentru naţionala României după Edi Iordănescu. Oficialul FRF a oferit drept exemplu naţionala Ungariei, care a apelat la serviciile germanilor şi ale italienilor pentru „revoluţie”.
Următoarele meciuri ale naţionalei României vor fi în septembrie, în deplasare cu Finlanda, şi pe teren propriu cu Bosnia. Echipa naţională, cu Edi Iordănescu pe bancă, riscă să retrogradeze în Liga C din Nations League, după ce a suferit o umilință incredibilă cu Muntenegru, scor 0-3.
Ce urmează pentru naţionala României după Edi Iordănescu
„Opinia mea e că ne limităm mult aria de selecţie a selecţionerilor. Văd altfel lucrurile, dar eu sunt ziarist, inginer, n-am jucat fotbal, nu vin din iarbă şi ia-o ca o părere. Ai de ales dintre câţiva versus toată lumea, cred că bazinul mai bun e al doilea.
Ungaria a încercat într-o perioadă de timp să conducă tot fotbalul prin antrenori germani. Directorul pentru activitatea juvenilă era german, unii antrenori de la juniori erau germani. Acum au schimbat la naţionala mare şi au adus italieni. Ei caută soluţii, pentru că ei recunosc că şcoala maghiară de antrenori e slabă. Noi nu ştiu dacă recunoaştem sau nu.
Andrei Vochin: „Dacă-l găseşti pe unul în care nu ai încredere, îl testezi prin borne intermediare!”
Să spunem că dacă Edi Iordănescu câştigă ultimele două meciuri, nu cred că termină pe patru (n.r. – grupa din UEFA Nations League). E prea devreme să spunem că Edi e cel mai slab dintre ultimii selecţioneri. Da, e pe locul al patrulea, dar trebuie să avem răbdare să vedem ce se va întâmpla.
Dacă eu aş fi decidentul şi aş avea încredere în omul Edi Iordănescu, antrenorul Edi Iordănescu, staff-ul lui Edi Iordănescu, maniera lui de lucru, aş spune că nu mă interesează… Obiectivul e Campionatul European. Dacă-l găseşti pe unul în care nu ai încredere, îl testezi prin borne intermediare”, a declarat Andrei Vochin, potrivit orangesport.ro.
Victor Pițurcă, chemat la națională în locul lui Edi Iordănescu
Victor Pițurcă e selecționerul ideal pentru echipa națională, crede Dumitru Dragomir. Fostul șef de la LPF își dorește să-l vadă pe „Piți” în locul lui Edi Iordănescu. Ba mai mult, acesta a anunțat că e gata să facă chetă pentru a putea să-i plătească salariul lui Victor Pițurcă la națională.
„Trebuie să aducă un profesionist, unul cu performanță în spate, unul care are calificări. Sunt atâția. Chiar dacă sunt bătrâni. Dacă au minte, de ce să nu îi pună? Alții afară caută bătrânii, iar noi îi ducem la cimitir.