Cei mai valoroși 10 jucători care pot prinde transferul carierei după EURO U21. Au o cotă de piață de 300 de milioane de euro

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 21.06.2023, 16:44

Cei mai valoroși 10 jucători care pot prinde transferul carierei după EURO U21

Cei mai valoroși 10 jucători care pot prinde transferul carierei după EURO U21

Jucătorii care sunt aşteptaţi să facă senzaţie la turneul final / Colaj Profimediaimages

Ei sunt cei mai valoroși 10 jucători care pot prinde transferul carierei după EURO U21. Sunt doriți de granzii Europei și vor fi urmăriți cu atenție de zeci de scouteri la turneul final care se dispută între 21 iunie și 8 iulie.

Reclamă

Jurnaliștii de la thesun.co.uk au întocmit lista celor mai râvniți tineri jucători care au șansa să prindă transferuri uriașe după Campionatul European U21, care se va disputa în România și Georgia.

Reclamă

Cei mai valoroși 10 jucători care pot prinde transferul carierei după EURO U21

1. Khephren Thuram (Franța). Mijlocașul defensiv în vârstă de 22 de ani este pe lista granzilor din Premier League. Jucătorul care are o cotă de piață de 32 de milioane de euro este dorit de Liverpool și Newcastle! Khephren a făcut senzație, în tricoul lui Nice, în sezonul 2022-2023. În cele 48 de meciuri din toate competițiile a înscris 2 goluri și a oferit 8 pase decisive.

2. Gabri Veiga (Spania). Mijlocașul central de 21 de ani este anunțat titular împotriva României U21. Mai mulți scouteri vor fi în tribunele arenei din Ghencea, pentru a-l urmări. Cu o cotă de piață de 30 de milioane de euro, ibericul a făcut spectacol cu Celta Vigo. A reușit 11 goluri și 4 pase decisive în ultima ediție din La Liga! Mai multe echipe de top ale Europei sunt pe urmele lui, mai ales că Veiga are o clauză de reziliere de 40 de milioane de euro.

3. Ryan Gravenberch (Olanda). Mijlocașul de 21 de ani este unul dintre cei mai valoroși tineri jucători. A impresionat la Bayern, acolo unde a adunat deja 24 de meciuri în Bundesliga. În vara anului trecut, nemții au achitat 18.5 milioane de euro pentru a-l transfera de la Ajax. Jurgen Klopp încearcă să-l aducă la Liverpool, potrivit sursei citate anterior. 30 de milioane de euro valorează în prezent.

4. Manu Kone (Franța). Este un alt mijlocaș central, în vârstă de 22 de ani, este urmărit de scouterii lui Liverpool și Newcastle. Jucătorul celor de la Borussia Monchengladbach are o cotă de piață de 30 de milioane de euro. În cele 30 de meciuri jucate în Bundesliga a înscris un gol și a oferit o pasă decisivă.

5. Bart Verbruggen (Olanda). Portarul în vârstă de 20 de ani este un alt fotbalist care a atras atenția asupra lui. Cota lui de piață se ridică la 10 milioane de euro. A ajuns titular de drept la Anderlecht, acolo unde a apărat buturile belgienilor în 37 de meciuri. Revelația ultimului sezon din Premier League, Brighton, este pe punctul de a-l transfera.

6. Giorgi Mamardashvili (Georgia). Tânărul în vârstă de 22 de ani este unul dintre cei mai râvniți portari de la EURO U21. Cota lui piață a ajuns, potrivit Transfermarkt, la 25 de milioane de euro. Cu 42 de meciuri jucate pentru Valencia, Giorgi este așteptat să încânte la turneul final. Mai multe echipe din Anglia încearcă să îl transfere în această vară.

7. Giorgio Scalvini (Italia). Fundașul central de 19 ani este unul dintre cei mai de perspectivă jucători din Italia. Jucătorul celor de la Atalanta valorează 40 de milioane de euro și poate reuși un transfer spectaculos la Chelsea.

8. Willy Gnonto (Italia). Este interes uriaș și pentru extrema stânga care a retrogradat cu Leeds. Are o cotă de piață de 18 milioane de euro și va fi urmărit de mai mulți scouteri ai granzilor Europei.

9. Sandro Tonali (Italia). Mijlocașul defensiv de 23 de ani și-a făcut deja un nume în fotbalul european. Este deja o certitudine și are o cotă de piață de 50 de milioane de euro. A marcat 2 goluri în cele 34 de meciuri din Serie A și a ajutat-o pe AC Milan să ajungă până în semifinalele Champions League. Cea mai bogată echipă din lume, Newcastle, insistă pentru transferul lui Tonali.

10. Destiny Udogie (Italia). Fundașul stânga de 20 de ani are o cotă de piață de 25 de milioane de euro. În jurul lui ar urma să se contureze defensiva lui Tottenham pentru noul sezon din Premier League. Spurs l-a cumpărat în vara anului trecut de la Udinese, dar l-a lăsat sub formă de împrumut la fosta sa echipă. Udogie a avut evoluții extrem de apreciate. A marcat 3 goluri și a oferit 4 pase decisive în Serie A. Tottenham anunță că se va baza pe el în noua ediție de campionat.

Printre fotbaliștii care mai pot face un EURO U21 remarcabil mai sunt francezul Mohamed Simakan (RB Leipzig, 28 de milioane de euro), dar și starul lui Chelsea, Mykhailo Mudryk. Ucraineanul de 22 de ani a fost cumpărat de londonezi, de la Șahtior, pentru 70 de milioane de euro!

Și puștii lui Gică Hagi de la campioana Farul, Andrei Borza (17 ani, 1 milion de euro) și Adrian Mazilu (17 ani, 1.3 milioane de euro) sunt urmăriți de echipe importante din Europa. În cazul în care vor confirma la Campionatul European, pot obține transferul carierei. Este deja interes important pentru cei doi jucători care au contribuit din plin la titlul câștigat de constănțeni.

Cei mai importanți jucători din lotul României U21

16 tricolori din lotul convocat de Emil Săndoi pentru Campionatul European au câștigat, până în prezent, un total de 31 de trofee în carieră, la nivel de seniori.

Jucătorii convocați și titlurile din palmares:

Grupele Campionatului European U21

Grupa A: Georgia, Portugalia, Belgia, Ţările de Jos
Grupa B: România, Spania, Ucraina, Croaţia
Grupa C: Cehia, Anglia, Germania, Israel
Grupa D: Norvegia, Elveţia, Franţa, Italia

Reclamă
Recomandări

Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

0:21

Cursa Marelui Premiu din Las Vegas LIVE VIDEO, de la 07:45, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Max Verstappen poate cuceri al 4-lea titlu mondial

0:07

Dan Petrescu a făcut iureş după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt foarte supărat, nu ai voie să faci asta!” A plecat brusc după o întrebare din interviu

0:00

„Am fost inspirat!” Marius Şumudică, mesaj categoric după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Meritam să câştigăm”

23:55 23 nov.

Manchester City – Tottenham 0-4! Cu Radu Drăguşin titular, Spurs a umilit campioana Angliei. Mihăilă, pasă de gol în Parma – Atalanta 1-3

23:47 23 nov.

Alin Fică şi Burmaz, primele reacţii după ce au marcat în CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt supărat că nu am câştigat!” / „Cel mai bun rezultat pentru ambele echipe”

23:27 23 nov.

CFR Cluj – Rapid 1-1. Giuleştenii au obţinut remiza în minutul 90. Echipa lui Dan Petrescu a ratat ocazia de a egala liderul

1 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 2 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificăris 3 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 4 Jucătorul cu clauză de reziliere de 20 de milioane de euro revine la FCSB! Anunţul făcuts 5 Cum arată urnele pentru preliminariile World Cup 2026. Ce se întâmplă cu naționala României, înainte de ultima etapă a grupelor Nations Leagues 6 Denis Alibec, criticat de Mircea Lucescu după scandalul din România – Kosovo: „E vina lui Alibec”s

Nevoile unui copil, potrivit zodiacului. Ce spun astrele despre cei mici

Sezonul Săgetătorului aduce schimbări majore pentru zodii. Află dacă te numeri printre nativii care trec prin transformări

Citește și