Fără arme în Armenia! Iată 5 nume noi, dacă pleacă Rădoi!

Antena Sport Publicat: 1 aprilie 2021, 9:50

Comentarii
Fără arme în Armenia! Iată 5 nume noi, dacă pleacă Rădoi!

Mirel Rădoi, eşec de necrezut în Armenia

Cu Macedonia am vrut, am avut și noroc, am putut. Cu Germania, venită parcă în vacanță, am vrut, dar n-am putut. Cu Armenia ne-am crezut învingători, ne-am trezit, am adormit la loc. Atât am putut. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Imaginea cu Stanciu trist, abătut, necăjit e imaginea acestei naționale, care a uitat gustul calificărilor. Tot zicem că sunt tineri, că o să crească și o să fie peste Generația de Aur. Hai, să fim serioși! Atunci aveam jucători serioși. Era un Popescu – lider, era un Hagi – creator, era un Dorinel Munteanu – luptător, era Răducioiu – marcator. Acum, n-avem un lider. 

Nu putem spune despre căpitanul Chiriches că e mobilizatorul ăla din vestiar, care te împinge să lupți până la capăt. Nici Stanciu nu e genul de lider, de care are nevoie naționala. Am zis că l-am adus pe mobilizatorul Rădoi și o să ne iasă. Ei, bine, uite că Rădoi nu e acolo în teren, unde, da, era un bun mobilizator. De pe banca, el țipă, se agită. Dar e ascultat?!

Toți pentru România, dar România nu e pentru toți!

Rădoi a adus la națională jocul ofensiv, impulsul, spiritul de luptă. Dar atât. Cu Armenia, Rădoi a arătat că e nevoie de experiență pe banca României. Multă experiență. Un antrenor călit n-ar fi pierdut de la 2-1 în Armenia, nici cu un om în minus. Să fim serioși, Armenia nu era Germania să se urce pe noi, dacă închideam jocul. În schimb, mutările ofensive ale lui Rădoi au subțiat apărarea, care a clacat. Și a venit coșmarul.

La nervi, la cald, Rădoi a anunțat că e gata să lase locul unui alt selecționer. Dar cine vine să își asume această națională, mai ales când șansele de calificare au scăzut? Sau vrea Burleanu o schimbare? Are federația bani pentru un nume greu?

Reclamă
Reclamă

Cinci nume mari pentru banca României!

Lista antrenorilor români liberi și cu nume e mai stufoasă ca niciodată. 

Hagi și-a luat o mică vacanță, în așteptarea ofertei care să-l mulțumească, să-i readucă pofta de muncă. Vrea o echipă cu care să facă rezultate mari. Dar ia Hagi echipa de pe drum, când șansele de calificare sunt tot mai mici? Greu de crezut. Poate, doar dacă Burleanu iese și spune tare că începem să construim pentru Euro 2024 și că mondialul s-a dus! 

Olăroiu e dispus să renunțe la mulți bani, pentru naționala României. A strâns, oricum, destui la arabi, la chinezi. Ar munci și gratis pentru România, doar că nu va veni în locul prietenului său bun, Rădoi. A spus-o, deja! 

Reclamă

Dan Petrescu pare cea mai sănătoasă variantă pentru România în acest moment. Rădoi a învățat naționala să atace, Petrescu ar învăța-o să se apere. Avem nevoie de asta. N-avem jucători atât de buni încât să ne permitem să jucăm frumos și să avem și rezultate. Probabil, cu Petrescu naționala ar arăta urât, dar ar veni rezultatele! 

Şumudică e și el o variantă bună pentru România. A arătat că știe bine să țină un vestiar, mai ales atunci când și-l construiește singur. Iar la națională are această libertate, să cheme pe cine vrea. Doar că Şumudică a spus aseară la DigiSport că nu e făcut pentru a antrena o națională. Vrea să fie în iarbă zi de zi.

Răzvan Lucescu e liber și nu e a 5-a variantă. Poate fi chiar prima. El și cu Hagi au mai gustat din vestiarul naționalei, ca selecționeri. Niciunul n-a reușit. Pentru ei, o nouă chemare ar putea veni ca o revanșă față de milioanele de suporteri ai României, care așteaptă rezultate, așteaptă calificări! Vorbele lui Hagi din 98 – să ne facă statui, că nu vine nimic din spate – e la fel de reală și după mai bine de 20 de ani. Din păcate!

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga titlul în Premier League, în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:43

Cristi Manea, uluit de ce a putut să spună Daniel Paraschiv: “Nu ştiu de ce s-a ajuns în situaţia asta”

11:39

PSG – Bayern LIVE TEXT (22:00). Duel “de foc” în semifinalele Champions League

11:07

Florin Tănase a numit antrenorul pe care îl vrea la FCSB: “A avut rezultate incredibile”

10:59

Un nou scandal la Real Madrid! Dani Carvajal, surprins în timp ce îl ironiza pe Trent Alexander-Arnold

10:51

Scenariul luat în calcul de spanioli în cazul lui Lamine Yamal, la Campionatul Mondial 2026. Ce meciuri ar putea rata

10:37

Emoţii pentru fiul lui Zinedine Zidane înainte de Cupa Mondială 2026! A suferit o fractură a maxilarului

1 Antrenorul care i-a spus “Da” lui Gigi Becali şi e gata să semneze cu FCSB: “E deja la Bucureşti” 2 Anunţul UEFA după ce s-a cerut retrogradarea clubului Inter 3 Răzvan Lucescu a făcut anunţul, după ce Mihai Stoica a spus că îl vrea la FCSB: “Am avut oameni puternici ca patroni” 4 Decizia luată de conducerea Rapidului în privinţa lui Gâlcă, după ce giuleştenii au fost umiliţi de Dinamo! 5 „Un nou Calciopoli?!” Ce riscă Interul lui Chivu în acest moment, după scandalul de arbitraj 6 Anunţul lui Mihai Stoica despre venirea lui Pirlo pe banca FCSB
Citește și