Conform celor de la Monitorul de Botoşani, UEFA şi-a dat acceptul ca "Municipalul" să găzduiască un meci de un asemenea nivel. Totuşi, e nevoie de un ok primit şi din partea londonezilor.
Jose Mourinho ar putea veni la Botoşani alături de starurile lui Tottenham
Iniţial, stadionul din Botoşani nu părea a fi capabil să îndeplinească toate cerinţele forului european. O posibilă destinaţie era Ploieştiul, dar gazonul de pe arena Ilie Oană s-a dorit a fi protejat pentru duelul dintre România şi Austria, de pe 14 octombrie. Vestea l-a făcut pe Valeriu Iftime să demareze lucrările necesare pe "Municipalul" din Botoşani.
Până să se gândească la meciul din turul trei preliminar al Europa League, Tottenham trebuie să treacă de Lokomotiv Plovdiv. Confruntarea va avea loc joi, în Bulgaria. Spurs nu a avut deloc startul dorit în noul sezon din Premier League şi a pierdut, acasă, cu Everton.
"M-a sunat Mourinho imediat după tragerea la sorți. M-a întrebat ce echipă e Botoșani, cum joacă. I-am zis să fie atent, că se joacă un singur meci. A fost o discuție interesantă. A doua zi după tragere m-a sunat, el crede că îi scoate ușor pe Plovdiv și că Botoșani trece de turul doi”, a dezvăluit Giovanni Becali în urmă cu câteva zile.
- FC Botoşani a primit veşti excelente de la UEFA
- Trupa lui Croitoru are duel joi cu Shkendija
- Decizia nu îi pică bine lui Jose Mourinho
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- „Speri să fii selecţionat?” Răspunsul lui David Matei! Ce a spus despre laudele pe care i le-a adus Gică Hagi
- „E extrem de motivat”. Ce planuri are Gică Hagi, înaintea debutului oficial la naţională: „Seamănă cu Lucescu”
- Gică Hagi a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Nicușor Bancu, după eliminarea Universității Craiova din Europa League
- FRF a făcut anunțul: când sunt scoase la vânzare biletele pentru meciul cu Suedia, transmis LIVE pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei

































