Lucescu crede că egalul din amicalul cu Anglia din 1969 a ajutat la dezvoltarea fotbalului din România. Asta în condițiile în care s-au împlinit 37 de ani de la victoria ”tricolorilor” împotriva campioanei mondiale Italia, în preliminariile Euro din 1984.
Mircea Lucescu: ”Jucam într-o perioadă a anului în care pentru noi era vacanță”
"Eu cred că cel mai mare rezultat din fotbalul românesc a fost pe Wembley, 15 ianuarie 1969, pentru că, atunci, cel mai în vârstă jucător avea 24 de ani. Jucam într-o perioadă a anului, care pentru noi era vacanță totală. Am acceptat acest meci tocmai pentru a putea ajunge să jucăm pe Wembley. Datorită acelui rezultat, am mai jucat meciuri cu Anglia.
Până atunci, nici nu se pomenea de un astfel de meci. Al doilea important a fost tot cu o campioană mondială, acesta, cu Italia. Apoi, cu Argentina, dar nu erau campioni mondiali. Am revăzut acum meciul cu Columbia, unul senzațional, dar nu se ridică la acea valoare", a declarat Lucescu pentru Digi Sport.
- Lucescu își amintește de un meci de când era jucător
- El consideră că acela a fost partida de referință pentru fotbalul românesc
- S-au împlinit 37 de ani de la victoria României împotriva Italiei în 1984
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- „O mare problemă” Ce i-a transmis selecţionerul Gică Hagi lui Adi Ilie înainte de debutul „Regelui” într-un meci oficial
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”
- „Nu sunt aici să mă plâng”. Marea schimbare pe care Gică Hagi vrea să o aducă la naţională: „Putem mult mai mult”
- Gabi Torje are încredere deplină în selecționerul Gică Hagi: „Ne poate duce la Mondial”

































