Victor Pițurcă a ținut să-l felicite pe Rădoi pentru inspirația de a-l introduce pe Mitriță, chiar dacă olteanul nu a intrat bine-n joc.
„Când am văzut formația m-am gândit că Mirel a făct o mutare foarte bună. Mitriță este un jucător extrem de periculos, are o mișcare bună în teren. Nu a intrat bine în joc, a pierdut multe baloane, dar a reușit să marcheze golul victoriei care este cel mai important. I-a ieșit lui Mirel. A fost cheia succesului”, a declarat Victor Pițurcă, conform sport.ro.
Victor Pițurcă a analizat jocul tricolorilor
Pițurcă este mulțumit cu rezultatul obținut și consideră că România ar fi meritat mai mult în Germania. Fostul selecționer a analizat jocul tricolorilor, din meciul cu Armenia.
„Scopul nostru era să obținem victoria și am reușit asta! Nu ne mai interesează ce s-a întâmplat, ce a făcut Macedonia. Mie îmi era foarte frică de acest joc. În Germania am pierdut pe nedrept, meritam victoria.
Bine că am reușit să înscriem. Eu zic că am jucat destul de crispat în primele 25 de minute, iar jocul defensiv al armenilor a fost destul de bun. Păcat că nu am reușit să înscriem și al doilea gol.
Repriza a doua a fost mai grea pentru că jucătorii mai tineri nu au experiență ca să aibă personalitate în joc, au avut și emoții. E bine că s-a terminat așa. Mai avem două jocuri și totul e la mâna noastră. Cu Islanda o să fie meciul decisiv. Este foarte important că pentru ei nu există o motivație”, a mai spus Pițurcă.
Victor Pițurcă, pe lista posibililor selecționeri
După joc, Mirel Rădoi și-a anunțat demisia. Selecționerul va pleca după dubla cu Islanda și Liechtenstein. Pe lista posibililor înlocuitori se află și Victor Pițurcă, alături de Gică Hagi și Cosmin Olăroiu.
AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
- România – Armenia 1-0
- Concluziile lui Victor Pițurcă
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”
- Gică Hagi, cuvinte mari despre David Popovici: „E o sursă de inspirație, asta vreau și eu la echipa națională!”
- Gică Hagi, conferință eveniment după 4 luni de mandat! A vorbit 20 de minute fără pauză: „Dacă nu știți motto-ul meu, notați-l!”
- Gică Hagi a anunțat principalul său obiectiv la echipa națională: „Nu există altceva”. Mesaj categoric pentru tricolori



































