Închide meniul

Vladimir Screciu, după România U21 – Ucraina U21 0-1: “Nici nu-mi vine să mă duc în vestiar acum”

Alex Masgras Publicat: 24 iunie 2023, 22:12

Comentarii
Vladimir Screciu, după România U21 – Ucraina U21 0-1: Nici nu-mi vine să mă duc în vestiar acum

Vladimir Screciu, înaintea meciului România U21 - Ucraina U21 / ProfiMedia

Vladimir Screciu a vorbit după România U21 – Ucraina U21. Echipa națională de tineret a pierdut și al doilea meci de la Campionatul European U21.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Echipa lui Emil Săndoi a avut o prestație mai bună decât cea din meciul de debut cu Spania, dar nu a reușit nici astăzi să înscrie. Ucraina s-a impus grație autogolului lui Dican din minutul 89.

Vladimir Screciu, după România U21 – Ucraina U21 0-1: “Nici nu-mi vine să mă duc în vestiar acum”

La finalul partidei de pe stadionul Steaua, Vladimir Screciu a declarat că este dezamăgit de parcursul tricolorilor la turneul final și că speră să încheie Campionatul European U21 cu o victorie în ultimul meci, contra Croației.

“Matematic am ieșit din acest turneu, ne pare foarte rău, dacă făceam un rezultat bun în seara asta conta și meciul viitor. Cel din seara asta a fost unul echilibrat la ocazii, posesia fost de partea lor, dar cred că am arătat puțin mai bine decât la primul meci.

Ne dorim să facem un rezultat bun în cel cu Croația. Am avut câteva ocazii pe parcurs, mai multe în prima repriză. Cred că ocaziile astea, când le avem, trebuie să le valorificăm.

Reclamă
Reclamă

Nu știu de ce am jucat bine 25 de minute și restul nu, chiar ne pare foarte rău, nici nu-mi vine să mă duc în vestiar acum, la băieți. Ne pare rău că nu ne-am putut califica”, a declarat Vladimir Screciu, potrivit tvr.ro.

Vladimir Screciu: “Era bine dacă era VAR și acum”

Screciu a vorbit și despre faza din minutul 17, atunci când Markovic și portarul Ucrainei s-au ciocnit în careu. Jucătorii României au cerut lovitură de la 11 metri, fără succes. La Campionatul European U21, UEFA a decis să introducă sistemul VAR abia din faza sferturilor de finală:

“Eu eram în spatele lui Jovan (n.r. la faza din minutul 17) și am văzut cum portarul l-a lovit în gleznă, chiar nu mă așteptam să nu fie penalty. Nu aveam niciun dubiu că nu va fi.

Reclamă

Cred că au mai fost faze dubioase la acest turneu, era bine dacă era VAR și acum, nu doar din sferturi încolo. Nu am putut valorifica ocaziile, din păcate”, a mai spus Vladimir Screciu.

România mai are șanse teoretice de calificare în sferturile de finală ale Campionatului European U21. Echipa lui Emil Săndoi trebuie învingă Croația în ultimul meci din grupă, dar are nevoie de ajutor și din partea celorlalte echipe. Mai întâi, Croația trebuie să o învingă pe Spania astăzi și este nevoie și de o victorie a Ucrainei în ultima etapă, contra spaniolilor. În cazul în care se va întâmpla acest lucru, departajarea dintre România, Spania și Croația se va face la golaveraj, dar înfrângerea din prima etapă a tricolorilor la scor de neprezentare nu ne oferă prea multe speranțe.

România U21 mai are un meci de disputat în faza grupelor. Tricolorii mici vor juca marți seară, pe stadionul Steaua, contra naționalei Croației. În această seară, de la ora 21:45, se mai joacă în Grupa B partida dintre Spania U21 și Croația U21, în Giulești.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va fi titular de drept Ianis Hagi la Alanyaspor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:26
Daniel Pancu, semnal de alarmă pentru FCSB! Știe care e „problema” campioanei: “Au rămas descoperiți!”
17:20
Cine l-a convins pe Kurt Zouma să se transfere la CFR Cluj: „Pe el l-am sunat. Îi mulțumesc”
17:17
VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 4 septembrie
17:14
Gigi Becali a reacționat după ce UEFA a sancționat-o pe FCSB! Ce a discutat patronul cu Gheorghe Mustață
17:02
Selecționerul Canadei, convins că România se poate califica la Mondial: „Jucători de mare calitate”
16:49
Neluțu Varga a auzit cât oferă Gigi Becali pentru transferul lui Louis Munteanu și a răbufnit: “Îmbârligături!”
1 Presa din Turcia a reacționat, după ce Ianis Hagi și-a găsit echipă: „Una dintre cele mai impresionante mutări” 2 Lovitură de proporţii pentru Adrian Mititelu. Cât va încasa după transferul lui Blănuţă, făcut în ultima secundă 3 Ianis Hagi, acord total cu noua echipă. Noul coleg a confirmat mutarea: “S-a făcut transferul” 4 “Telenovela” transferului lui Ianis Hagi se apropie de final. A ajuns în Turcia şi e gata să semneze 5 Kurt Zouma a devenit cel mai scump jucător din Liga 1! Cine se află în spatele starului de 10.000.000 de euro 6 Ce transfer a ratat Ianis Hagi. Echipa din Top 5 campionate la care ar fi putut ajunge: “Se potrivea acolo”
Citește și