„Euro 2020, o şansă unică pentru România!” Pe cine susţine Răzvan Burleanu în absenţa tricolorilor. „Sperăm că vom avea cât mai curând o naţională puternică”

De Mihai Ispas
Publicat: 11.06.2021, 17:26

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF

Profimedia

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF

„Euro 2020 este o şansă unică pentru România”, spune Răzvan Burleanu, care a rămas impresionat de numărul mare de voluntari de la Bucureşti.

Reclamă

„Euro 2020, o şansă unică pentru România”

„EURO 2020 este o şansă unică pentru România, iar pentru FRF, o oportunitate de a intra în rândul celor care organizează marile competiţii sportive. E foarte greu să pătrunzi acolo. (…) EURO la Bucureşti va inspira cu siguranţă şi o nouă generaţie de copii să se apuce de fotbal, în aceeaşi măsură în care EURO ne-a adus la un loc cel mai mare număr de voluntari angrenaţi vreodată în ultimii 30 de ani.

Reclamă

Sunt trist, ar fi fost o senzaţie unică (n.r. să joace şi România la Euro 2020). (…) Nu avem decât să sperăm că vom avea cât mai curând o echipă naţională puternică. Cele două calificări consecutive la U21, în 2019 şi 2021, precum şi prezenţa la Jocurile Olimpice, după 57 de ani, cu generaţia de U23, ne dau speranţe că aceşti jucători vor creşte şi ne vor face bucuroşi”, a spus Răzvan Burleanu, pentru agerpres.ro.

Răzvan Burleanu: „Italia ar putea fi o surpriză”

Burleanu a declarat că a existat o cerere mare pentru bilete, deşi România nu este printre echipele calificate.

„Am resimţit o cerere foarte mare pe participarea la meciurile EURO. Jumătate dintre solicitanţi sunt români. Dar, ticketingul este gestionat de UEFA, noi doar înregistrăm presiunile.

Regula este de 25% capacitate ocupată a stadioanelor. Şi cred că este un nivel rezonabil, având în vedere necesitatea asigurării unui risc foarte scăzut de îmbolnăvire la stadion. Sunt multe măsuri de implementat, multe persoane de verificat om cu om.

Chiar şi aşa, am făcut o cerere de ridicare a capacităţii din optimile de finală la 50% care ni s-a şi aprobat. Suntem în discuţii cu autorităţile cum să asigurăm această suplimentare, de la 25% la 50%, doar cu persoane vaccinate”, a mai spus şeful FRF.

Răzvan Burleanu crede că Italia ar putea fi revelaţia competiţiei. Squadra Azzurra deschide turneul în această seară, de la 22:00.

„Italia cred că ar putea să fie o surpriză! Voi susţine întotdeauna fotbalul spectacol, aşa că mi-aş dori să triumfe o selecţionată ofensivă, precum: Franţa, Anglia, Ţările de Jos, Germania sau Portugalia”, a spus Burleanu.

Ce a spus Răzvan Burleanu despre organaizarea CM 2030 în România

CM 2030 este următorul proiect pentru care se bate FRF. România vrea să fie gazdă alături de alte trei ţări.

„Este un proiect încă deschis. Vom folosi fiecare oportunitate pentru a contura noi candidaturi, în funcţie de infrastructura pe care o avem la dispoziţie. O candidatură este totodată şi un exerciţiu de diplomaţie sportivă. La nivel de infrastructură ne-am dori însă să concurăm cu Polonia, Turcia sau chiar Ungaria”, a adăugat Răzvan Burleanu.

Reclamă
Recomandări

Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

17:38

Noi detalii despre starea lui Lamie Yamal! Cât va mai lipsi starul Barcelonei

17:24

Răzvan Marin nu a scăpat de critici după ce a marcat în Genoa – Cagliari 2-2! Reproşurile aduse românului: „Mult prea multe”

17:10

LIVE VIDEOAsteras Tripolis – PAOK LIVE VIDEO (19:30, AntenaPLAY). Echipa lui Răzvan Lucescu poate reveni pe primul loc. Panetolikos – Panathinaikos se joacă ACUM

17:02

FotoSoţia kosovarului Vedat Muriqi arată fabulos! Edibe este femeia care îl calmează după gesturile golăneşti de pe terenurile de fotbal

17:00

Alegeri prezidenţiale şi parlamentare 2024 în România. Rezultate, prezenţă la vot, exit-poll-uri. Mesajul lui David Popovici

16:57

Andrei Rațiu, mai aproape de transferul carierei sale! Rayo Vallecano şi-a dat acordul în cazul fundaşului român

1 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 2 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificăris 3 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 4 Jucătorul cu clauză de reziliere de 20 de milioane de euro revine la FCSB! Anunţul făcuts 5 Cum arată urnele pentru preliminariile World Cup 2026. Ce se întâmplă cu naționala României, înainte de ultima etapă a grupelor Nations Leagues 6 Denis Alibec, criticat de Mircea Lucescu după scandalul din România – Kosovo: „E vina lui Alibec”s

Cum ar putea să arate următorii 20 de ani pentru nativii din zodiac. Pluto în Vărsător își continuă călătoria transformatoare

Viața se schimbă pentru aceste două semne zodiacale în ziua de 25 noiembrie 2024. Află dacă te numeri printre ele

Citește și