10 momente din El Clasico care au intrat în istorie. Real Madrid – Barcelona, cel mai așteptat meci al anului

De Alexandru Ivan
Publicat: 18.03.2022, 21:49

Ronaldinho și Roberto Carlos, într-un Real Madrid - Barcelona, pe Santiago Bernabeu, în 2005

Real Madrid - Barcelona a ajuns la episodul cu numărul 231

Hepta

Real Madrid – Barcelona e meciul așteptat cu sufletul la gură de fanii fotbalului de pretutindeni. Un nou episod din El Clasico va avea loc duminică, LIVE TEXT pe www.as.ro.

Reclamă

Iată 10 momente din istoria derby-ului Real Madrid – Barcelona care au intrat definitiv în amintirea suporterilor.

Reclamă

Suarez și Neymar au strălucit pe Santiago Bernabeu (2015)

Faimosul trio Messi-Suarez-Neymar era la apogeu. Din postura de lider în La Liga, Barcelona s-a distrat pe Santiago Bernabeu.

Echipa lui Luis Enrique a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, grație reușitelor lui Suarez și Neymar. În repriza a doua, Suarez a mai marcat o dată, cu scăriță de efect. A înscris atunci și Andres Iniesta.

S-a terminat 4-0. Messi, accidentat înaintea meciului, a jucat doar în finalul reprizei secunde. Barcelona avea să câștige campionatul în acel sezon. Real Madrid își lua revanșa în Champions League, unde cucerea trofeul, primul din seria de trei consecutive.

Lionel Messi, vedetă în El Clasico european (2011)

Acesta a fost primul El Clasico disputat între cei doi titani ai fotbalului într-o cupă europeană. A fost într-o semifinală epică de UEFA Champions League.

Lionel Messi avea să iasă în frunte în fața lui Cristiano Ronaldo, calificând-o aproape singur pe Barcelona în finala de pe Wembley.

Barcelona a câștigat cu 2-0 pe Bernabeu, în tur, iar returul de pe Camp Nou s-a terminat la egalitate, 1-1. În prima manșă, Messi a înscris un gol fabulos. A început o cursă la mijlocul terenului, a driblat cinci jucători și l-a învins pe Iker Casillas.

Barcelona a câștigat atunci UEFA Champions League, după 3-1 în finala cu Manchester United.

Luis Figo, primire ostilă de la fanii Barcelonei (2002)

După ce a plecat la Real Madrid chiar de la Barcelona, pentru o sumă record la anii respectivi, fanii de pe Camp Nou și-au arătat „sentimentele” față de jucătorul portughez.

Suporterii catalani au aruncat în Luis Figo cu tot ce aveau la îndemână, de la cutii de bere, la brichete. Când Figo a venit să execute un corner, un cap de porc a aterizat lângă steagul de la colțul terenului.

Fanii lui Real Madrid, standing-ovation pentru Ronaldinho (2005)

Ronaldinho și Barcelona au făcut atunci meciul perfect. Geniul brazilianului și tehnica lui devastatoare i-au impresionat chiar și pe fanii lui Real Madrid.

Ronaldinho a marcat două goluri superbe, iar Barcelona și-a asigurat o victorie cu 3-0 în fața marilor lor rivali. Cea de-a doua reușită a lui Ronaldinho a venit după o cursă spectaculoasă în flancul stâng, în care brazilianul și-a culcat doi adversari.

Starul catalanilor a fost aplaudat în picioare de fanii lui Real Madrid. Un adevărat standing-ovation.

Lionel Messi le arată tricoul fanilor lui Real Madrid (2017)

Imaginea a devenit virală și este și astăzi una dintre cele mai frumoase amintiri recente ale fanilor Barcelonei.

Până în prezent, nimeni nu știe cum a reușit Lionel Messi să-și țină faimosul tricou cu numărul 10 în așa fel încât să creeze fotografia emblematică. Dar, la urma urmei, acesta este Messi. Nu există limită pentru ceea ce poate face geniul argentinian.

Golul care a precedat celebrarea legendară a fost decisiv, marcat la ultima fază a meciului, în minutul 92. Barcelona a câștigat atunci cu 3-2 pe Santiago Bernabeu.

Johan Cruyff, vedeta din El Clasico (1974)

Johan Cruyff a revoluționat Barcelona atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Când s-a alăturat clubului blaugrana ca jucător, în 1973, echipa nu mai câștigase un titlu LaLiga de 13 ani. Până la sfârșitul primului sezon al olandezului, aceștia și-au asigurat râvnita coroană.

Cruyff a ajutat-o pe Barcelona să obțină una dintre cele mai faimoase victorii din El Clasico, în februarie 1974. A fost o întâlnire cu încărcătură politică, olandezul refuzând anterior să semneze pentru Real Madrid din cauza legăturilor lor cu regimul fascist al lui Francisco Franco.

În schimb, a ales-o pe Barcelona. Cruyff a marcat el însuși într-o victorie zdrobitoare, cu 5-0 pe Santiago Bernabeu.

Reclamă
Recomandări

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
20:22 U Cluj a realizat un transfer înainte de finalul sezonului! Prima întărire pentru Ioan Ovidiu Sabău 19:58 Dinamo şi FCU Craiova, ultimele clasate în Liga 1! Cum arată clasamentul în play-out înaintea ultimei etape 19:46 „O să ajung în București!” Jose Mourinho, mesaj fabulos pentru Gică Popescu! Ce i-a transmis „The Special One” 19:40 UTA – FCU Craiova 3-1. Oltenii lui Mititelu sunt pe ultimul loc în Liga 1! UTA e campioana play-out-ului 19:32 FotoMircea Lucescu şi soţia lui, Neli, la fel de îndrăgostiţi ca în tinereţe! Cum au fost surprinşi pe stradă 19:25 Florin Prunea, verdict despre corectitudinea meciului Hermannstadt – Poli Iași 0-1! Ce a spus despre șansele lui Dinamo 19:08 FotoDaniel Pancu, fotografie superbă cu soţia lui, în Iaşi, în ziua victoriei uriaşe a lui Poli: „Te iubesc” 18:58 „Îmi doresc asta” Valentin Mihăilă, anunț important despre viitorul său după ce Parma a promovat în Serie A! Unde va juca românul 18:41 „Are experiență!” Propunere surpriză pentru postul de antrenor de la Rapid! Sfat important pentru Dan Șucu 18:25 Sponsorul lui Dinamo, acuzaţii teribile după ce „câinii” au ajuns aproape de Liga 2: „A fost o tentativă de puci în vestiar”! Vezi toate știrile

Horoscopul săptămânii 6 mai – 12 mai 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

5 perechi zodiacale care simt o atracție irezistibilă. Secretele unui parteneriat durabil, potrivit astrologilor

Citește și