Cine a fost Sinisa Mihajlovic, sârbul care a decedat la doar 53 de ani învins de leucemie. Sinisa Mihajlovic a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria Serbiei, dar şi unul dintre cei mai buni executanţi de lovituri libere.
Sinisa Mihajlovic a decedat la vârsta de 53 de ani, fiind învins de leucemie. Sârbul se lupta cu boala din 2019, învingând-o la un moment dat. Anul acesta, fostul antrenor de la Bologna a fost din nou internat pentru că boala i-a recidivat, fapt care i-a fost fatal.
Cine a fost Sinisa Mihajlovic
Sinisa Mihajlovic a cucerit primul mare trofeu ca jucător, în 1991, Liga Campionilor, alături de Steaua Roşie Belgrab. Sârbii se impuneau într-o finală dramatică, cu Marseille, finală câştigată la loviturile de departajare, acolo unde a înscris şi Mihajlovic.
După succesul înregistrat cu Steaua Roşie, Mihajlovic a fost cumpărat de AS Roma în schimbul a 4,5 milioane de euro, formaţie la care a petrecut 2 sezoane. În 1994 a fost cumpărat de Sampdoria, în schimbul a 6 milioane de euro.
În 1998, Mihajlovic a fost cumpărat de Lazio, pentru 17 milioane de euro, sumă colosală la vremea respectivă. Sârbul a scris istorie pe Olimpico, acolo unde a cucerit şapte trofee, cele mai importante fiind Supercupa Europei, titlul în Serie A, şi patru Cupe ale Italiei.
După şase sezoane în care a îmbrăcat tricoul lui Lazio, Mihajlovic a fost transferat de Inter, acolo unde şi-a încheiat cariera de jucător. În tricoul nerazzurrilor, sârbul a cucerit un titlu în Serie A, cât şi două Cupe ale Italiei şi o Supercupă.
Sinisa Mihajlovic rămâne în istoria fotbalului ca fiind unul dintre cei mai buni executanţi de lovituri libere. Precizia şi forţa sa, chiar şi de la distanţe de peste 30 de metri, fac din Sinisa Mihajlovic un fotbalist legendar.
Sinisa Mihajlovic le-a pregătit pe Bologna, Catania, Fiorentina, Sampdoria, AC Milan, Torino şi Sporting. Totodată, fostul mijloş a fost şi selecţionerul Serbiei, timp de un an, între 2012 şi 2013.
Sinisa Mihajlovic a murit la vârsta de 53 de ani. Fostul mare internaţional sârb suferea de leucemie
Sinisa Mihajlovic a murit la vârsta de 53 de ani. Fostul mare internaţional sârb suferea de leucemie.
Sinisa Mihajlovic a fost diagnosticat cu leucemie în 2019. Acesta reuşise să învingă cumplita boală, însă anul acesta i-a recidivat, fapt care i-a fost fatal.
Vestea că Sinisa Mihajlovic a murit a făcut repede înconjurul lumii. Primul care a făcut public acest anunţ a fost jurnalistul italian Fabrizio Romano, care susţine că sârbul a “purtat o lungă bătălie cu boala”.
Şi familia a emis un comunicat oficial, prin care anunţă faptul că fostul mare fotbalist a decedat.
“Soţia lui, Arianna, împreună cu cei cinci copii ai familiei, Virginia, Viktorija, Miroslav, Dusan şi Nikolas, anunţă îndureraţi moartea soţului, tatălui şi fratelui exemplar, Sinisa Mihajlovic.
Un om unic, profesionist, extrordinar, care ajuta pe toată lumea şi era bun cu toţi. A luptat curajos cu oribila boală. Mulţumim doctorilor şi asistenţilor care l-au îngrijit în ultimii ani. Sinisa va rămâne mereu cu noi. Trăiesc cu toată dragostea pe crae ne-a acordat-o”, se arată în comunicatul emis de familia lui Sinisa Mihajlovic, conform Gazzetta dello Sport.
- Cine a fost Sinisa Mihajlovic
- Sârbul a decedat la 53 de ani
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Finalissima 2026 | Spania – Argentina se joacă în Europa! Lamine Yamal şi Lionel Messi vor lupta pentru trofeu pe Bernabeu
- Colegul lui Ianis Hagi, Umit Akdag, e dorit de Galatasaray! Oferta pentru Alanyaspor
- Primul mesaj al lui Cristiano Ronaldo despre noul său club, care a explodat: e printre cele mai urmărite din țară
- Decizie radicală luată de internaționalul englez! S-a retras de la echipa națională cu câteva luni înainte de Mondial
- Scandal imens de pariuri în fotbalul din SUA! Doi jucători au fost suspendați PE VIAȚĂ
































