De ce nu a reușit Eden Hazard să se impună la Real Madrid. Belgianul, despre lupta cu kilogramele în plus: „Grătare, vin roșu..”
De Alex Ioniță
Publicat: 3.02.2024, 13:25
De ce nu a reușit Eden Hazard să se impună la Real Madrid. Chiar fosta vedetă a fotbalului belgian, care făcea senzație în Premier League, la Chelsea, a vorbit despre problemele pe care le-a avut în capitala Spaniei.
Eden Hazard a ajuns la Real Madrid în vara anului 2019, după ce „galacticii” îl cumpărau de la Chelsea în schimbul sumei de 115 milioane de euro. Totuși, acesta a fost unul dintre cele mai nereușite transferuri din ultimi ani, iar belgianul nu s-a impus pe Santiago Bernabeu.
De ce nu a reușit Eden Hazard să se impună la Real Madrid
Fostul jucător belgian a menționat faptul că principala problemă pe care a avut-o la Real Madrid au fost kilogramele în plus pe care le-a dobândit înainte de transfer. Eden Hazard a spus că a dorit să se bucure de o „ultimă vacanță” înainte de a ajunge pe Santiago Bernabeu, însă această decizie avea să îi distrugă cariera.
”Doar ce terminasem unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei mele la Chelsea. Mi-am zis: Acum că am ajuns la Real Madrid, asta e probabil ultima mea vacanță, așa că o m-am bucurat cum trebuie de vară.
Șapte ani în Anglia, fără pauze de Crăciun, am dat totul, așa că atunci când am trei sau patru săptămâni libere, ‘nu mă deranja’: grătare, vin roșu… Toate acestea. Apoi în Madrid lucrurile nu au decurs cum a trebuit”, a spus Eden Hazard, citat de Madrid Xtra.
Motivul pentru care Eden Hazard s-a retras din fotbal la doar 32 de ani
La fel ca Gareth Bale, care s-a retras din fotbal la vârsta de 33 de ani pentru a se apuca de golf, Eden Hazard a decis să îşi agaţe ghetele în cui la începutul lunii octombrie. Liber de la plecarea sa de la Real Madrid în vară, belgianul şi-a căutat mai întâi un nou club înainte de a-şi anunţa sfârşitul carierei la doar 32 de ani.
Prezent miercuri la un meci caritabil la Calais, fostul jucător de la OSC Lille şi Chelsea a explicat decizia sa surprinzătoare într-un moment în care numele său a făcut obiectul a numeroase zvonuri în timpul mercato-ului de vară, scrie news.ro.
„În viaţă, nu poţi explica totul. Sunt împăcat cu mine însumi. Sunt fericit”, a declarat fostul mijlocaş belgian pentru DH Les Sports. „Nu voi spune că a fost o alegere dificilă, dar nu a fost uşor. Mă gândeam deja la asta de ceva timp, aşa că asta m-a ajutat. Am atât de multe lucruri de făcut în afara fotbalului, încât am putut să fac o alegere calmă”.
- De ce nu a reușit Eden Hazard să se impună la Real Madrid
- Fostul star belgian a venit cu o serie de explicații
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY