Sursa citată anunţă că românul reprezintă una din cele două variante, cealaltă fiind Peter Sorensen, tehnician cunoscut după ce a condus mai multe echipe din prima ligă, precunm Ham-Kam sau Silkeborg.
Vejle Boldklub are un singur punct acumulat după primele 5 etape disputate în acest sezon. Dan Petrescu ar călca pe urmele lui Costel Gâlcă, cel care a condus-o pe Vejle, în perioada 2019-2021.
CFR Cluj negociază revenirea lui Dan Petrescu
Pe de altă parte, CFR Cluj pregăteşte o revenire spectaculoasă în Gruia. Şumi are ultimatum meciul cu FCSB: dacă va pierde, e out de la campioană.
Oficialii feroviarilor sunt în discuţii avansate cu Dan Petrescu, cel care ar fi tentat să revină la echipa cu care a câştigat trei titluri consecutive.
Chiar dacă Şumudică are punctaj maxim după primele 6 etape, ratarea Champions League şi Europa League îl va costa pe Şumudică. Mai ales după ce ardelenii au fost umiliţi în play-off-ul EL de Steaua Roşie Belgrad (0-4).
O altă problemă pe care ar avea-o Şumudică este un duel cu vestiarul după declaraţiile tari de la Belgrad, prin care i-a criticat dur pe fotbalişti.
De partea cealaltă, „Bursucul” este liber de contract din februarie, atunci când a plecat de la Kayserispor.
- Dan Petrescu e dorit în Danemarca, de Vejle
- Petrescu ar putea ajunge şi la CFR Cluj
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Blestemul Supercupei Europei: Unai Emery, bornă negativă după eșecul suferit cu PSG
- Lionel Messi a revenit pe gazon după moartea tatălui său. Ce s-a întâmplat în jocul cu Leon
- PSG și clubul select în care a pătruns după a doua Supercupă a Europei consecutivă. Pot financiar imens
- PSG – Aston Villa 2-1. Gruparea din Franța a cucerit din nou Supercupa Europei
- Pe cine a numit naţionala Emiratelor Arabe Unite selecţioner în locul lui Olăroiu


































