Închide meniul

Haos în fotbalul din Turcia, după cutremurele devastatoare! Echipa lui Alexandru Maxim riscă să nu mai continue sezonul. Anunțul Federației

Cosmin Cioboată Publicat: 10 februarie 2023, 10:00

Comentarii
Haos în fotbalul din Turcia, după cutremurele devastatoare! Echipa lui Alexandru Maxim riscă să nu mai continue sezonul. Anunțul Federației

Alexandru Maxim, într-un meci disputat de Gaziantep / Profimedia

Este haos în fotbalul din Turcia, după cutremurele devastatoare care au cauzat peste 20.000 de decese. Federația de Fotbal din Turcia, prin vocea președintelui Mehmet Buyukekşi, a anunțat cum se va desfășura restul sezonului, după seismele de 7.8, respectiv 7.5 grade pe scara Richter care s-au produs în sud-estul Turciei, pe 6 februarie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În urma dezastrului în care mii de persoane au fost rănite sau și-au pierdut viața, președintele Recep Erdogan a decretat doliu național timp de 7 zile. În același timp, meciurile din campionatul Turciei au fost amânate.

Haos în fotbalul din Turcia, după cutremurele devastatoare!

Președintele Federației de Fotbal din Turcia a anunțat deciziile luate în urma cutremurelor de pe 6 februarie. Sezonul din prima ligă se va relua pe 3 sau 4 martie, fără Hatayspor. Oficialii clubului au trimis o scrisoare către Federație în care au solicitat retragerea din campionat.

Hatayspor este una dintre echipele aflate în zona în care a avut loc epicentrul cutremurelor de luni.

La rândul lor, cei de la Gaziantep se gândesc serios să încheie forțat sezonul, după cataclismul din sud-estul Turciei. La Gaziantep evoluează și internaționalul român, Alexandru Maxim.

Reclamă
Reclamă

Mehmet Buyukekşi a explicat cum va arăta sistemul de promovare/retrogradare la finalul sezonului actual.

“Astăzi, Hatayspor a trimis o scrisoare la federaţie. Ne-a informat că nu va mai putea juca meciurile din acest sezon. Mâine sau poimâine vom discuta situaţia în Consiliul de Administraţie. 

Gaziantep, echipa lui Alexandru Maxim, riscă să nu mai continue sezonul, după cutremurele din Turcia

Şi preşedintele Gaziantep FK a luat legătura cu noi online. Ei încă nu au reuşit să ia o decizie. Le-am dat termen până luni dimineaţă.

Reclamă

Dacă şi ei vor să se retragă, ne gândim să ne continuăm drumul cu 17 echipe. Cele două cluburi îşi vor păstra drepturile intacte.

În acest moment sunt 19 echipe. Urmau să retrogradeze patru şi să promoveze trei. Sezonul viitor urma să se dispute cu 18 echipe. 

Dacă se retrag două echipe, vor retrograda la final două echipe. Vor promova trei, astfel că sezonul viitor va avea 20 de echipe”, a declarat Mehmet Buyukekşi.

În prezent, Gaziantep, echipa lui Alexandru Maxim, se află pe locul 10 în prima ligă din Turcia. Campionatul este condus de Galatasaray, cu 54 de puncte. Podiumul este completat de Fenerbahce și Basaksehir, cu 45, respectiv 40 de puncte. Campionatul a fost întrerupt în etapa a 22-a.

Alex Maxim, în stare de şoc după cutremurele teribile din Turcia

Alex Maxim este în stare de şoc după cutremurele teribile din Turcia. Mijlocaşul român a avut o şansă uriaşă şi nu era în Gaziantep, oraşul în care a fost localizat epicentrul seismelor de magnitudine 7,8, respectiv 7.5.

Fotbalistul celor de la Gaziantep a fost titular în eşecul cu Antalyaspor, scor 0-1, de sâmbătă. După, a primit o scurtă vacanţă de la club şi a plecat din Turcia. A scăpat astfel din infern!

Maxim se teme însă pentru coechipierii săi care erau în oraş în momentul în care a avut loc cutremurul care a făcut peste 500 de victime.

“Eu sunt în Germania, e totul ok. Am aflat când m-am trezit… am avut liber după meciul pe care l-am jucat. Majoritatea jucătorilor sunt plecaţi din oraş, dar ţinem legătura cu cei de acolo.

Lucrurile nu sunt ok, nu ştiu nici eu foarte multe. M-am trezit puţin în şoc, am avut 2 milioane de mesaje pe telefon. Nu ştiam ce se întâmplă. Toată lumea de la club e ok, din ce am înţeles, dar în rest nu ştiu foarte multe lucruri.

Am vorbit cu familia, m-au sunat toţi să vadă dacă sunt ok. Unii dintre ei credeau că sunt în Turcia, verişoare, unchi… nu ştiau că sunt plecat. Din câte am înţeles e totul închis, aeroportul este închis. Probabil în următoarele 2-3 zile nu avem cum să zburăm. Nu se pune problema de fotbal în perioada următoare, vă daţi seama.

Vedem ce se întâmplă, nu ştim. De o oră stau pe telefon. Mulţumesc lui Dumnezeu, dar am prieteni acolo, am colegi care erau acolo. Mi-au povestit că un minut şi jumătate a durat… toată lumea e în stradă, nu au voie să se întoarcă în case”, a declarat Alex Maxim, în exclusivitate pentru AntenaSport.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va prinde FCSB Conference League la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:14
Jaqueline Cristian, calificare dramatică în turul 2 la Indian Wells. Câți bani și-a asigurat românca
0:08
Arsenal și Chelsea, victorii în Premier League. Manchester City, remiză după ce a condus de două ori
23:55 4 mart.
Ștefan Baiaram și-a anunțat plecarea de la Universitatea Craiova: „Mi-a promis conducerea”
23:52 4 mart.
“Este meritul lui Rădoi la Craiova?” Întrebarea care l-a iritat pe Filipe Coelho după ce a fost şi eliminat: “Nedrept”
23:47 4 mart.
Daniel Pancu a explicat gestul pe care i l-a făcut lui Coelho în timpul meciului Craiova – CFR Cluj 3-1!
23:37 4 mart.
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Indian Wells. Succes în trei seturi pentru româncă
1 UPDATEKader Keita a primit control judiciar, femeia lovită ar fi intrat în comă! 2 “Îl dau imediat!” Gigi Becali şi-a dat acceptul pentru transfer. Ce club uriaş îl vrea pe jucătorul FCSB-ului 3 Gestul uriaş făcut de Cosmin Olăroiu pentru 10 elevi români blocaţi în Dubai, la 5.000 km de casă 4 Gigi Becali a anunţat despărţirea de un jucător de la FCSB: “M-a costat 400.000, nu a jucat nimic, nimic” 5 “Asta să-l întrebaţi pe Chivu!” Cesc Fabregas n-a stat pe gânduri după Como – Inter. “Mentalităţi diferite” 6 Era Kader Keita băut şi drogat în momentul accidentului? Au venit rezultatele
Citește și