Ianis Hagi, printre cei mai buni jucători ai lui Rangers, în victoria la scor de tenis! Nota primită de „Prinţ”

De Viviana Moraru
Publicat: 5.12.2024, 0:11

Ianis Hagi, la Rangers/ Profimedia

Ianis Hagi a avut o evoluţie impecabilă, în ultimul meci bifat la Rangers. Internaţionalul român a oferit două pase decisive în victoria categorică obţinută de trupa de pe Ibrox, scor 6-0, cu Kilmarnock.

Reclamă

Ianis Hagi a fost integralist din nou la Rangers, aşa cum s-a întâmplat şi în runda precedentă de campionat. Atunci, fiul „Regelui” a contribuit decisiv la autogolul celor de la St Johnstone, autogol care a stabilit de altfel şi scorul final al partidei, 1-0 pentru formaţia lui Philippe Clement.

Reclamă

Ianis Hagi, printre cei mai buni jucători ai lui Rangers în 6-0 cu Kilmarnock

Rangers a deschis scorul în minutul 37, prin Tavernier. Căpitanul scoţienilor a marcat din centrarea de la 25 de metri de poartă ofertă de Ianis Hagi.

Ulterior, în repriza secundă, fiul „Regelui” a pasat decisiv şi la reuşita lui Danilo. Hagi Jr i-a pasat în interiorul careului mijlocaşului brazilian, care a dus scorul la 2-0.

Rangers s-a dezlănţuit şi a reuşit să mai marcheze de două ori, în doar şase minute. Igamane a punctat în minutul 55, iar Cerny în 61. Dessers a marcat ulterior o „dublă”, punctând în minutele 69, respectiv, 77, stabilind astfel şi scorul final.

Graţie evoluţiei din victoria la scor de tenis cu Kilmarnock, Ianis Hagi a primit nota de 8,3, din partea specialiştilor de la sofascore.ro. Aceasta a fost a treia cea mai mare notă primită de un titular al lui Philippe Clement, după ce James Tavernier a fost notat cu 9,3, iar Cerny cu 8,6.

Notele primite de jucătorii lui Rangers, după victoria cu KilmarnockNotele primite de jucătorii lui Rangers, după victoria cu Kilmarnock
Notele primite de jucătorii lui Rangers, după victoria cu Kilmarnock/ Sofascore.ro

Ianis Hagi a ajuns la cinci meciuri bifate la Rangers, în campionat, în acest sezon. Internaţionalul român şi-a trecut în cont nu mai puţin de trei pase decisive şi a contribuit decisiv şi la un autogol al unei echipe adverse.

Ianis Hagi, două pase de gol geniale la Rangers

Ianis Hagi a oferit două pase de gol la Rangers, în duelul cu Kilmarnock. Internaţionalul român i-a centrat perfect lui James Tavernier, în prima repriză a duelului de pe Ibrox, şi ulterior a pasat decisiv şi la reuşita lui Danilo, din repriza secundă.

Oficialii lui Rangers au reacţionat imediat pe conturile oficiale de socializare, după prima pasă a lui Ianis Hagi: „O pasă perfectă”, au notat scoţienii, pe X.

Şi fanii scoţieni au fost cuceriţi de execuţia „Prinţului”. Aceştia au subliniat că întreaga fază a golului a fost creată de Ianis Hagi.

„James Tavernier, la primul gol al sezonului. Fază creată de un sclipitor Ianis Hagi, care a centrat din stânga terenului. Viziunea românului a ajutat la deblocarea tabelei”, a notat un jurnalist scoţian, Joshua Barrie, pe X.

Cel mai bun jucător al lui Rangers, la crearea fazelor de gol”, „Acesta este motivul pentru care Ianis merită să fie în echipă” şi „Ce centrare!”, au fost doar câteva dintre reacţiile fanilor, pe reţeaua menţionată anterior.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    12:28

    Papa Francisc nu și-a ascuns niciodată iubirea față de fotbal: „Un antidot la subiectivism și egoism”

    11:58

    Echipa lui Cristi Chivu nu mai joacă luni! Meciul Parma – Juventus a fost amânat după moartea Papei Francisc

    11:25

    FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paşte

    11:04

    „Ofensă la adresa fotbalului!” Cristi Balaj a răbufnit după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Așa să îi ajute Dumnezeu”

    10:56

    Mihai Stoica, uimit de un jucător de la FCSB! Mesajul postat după FCSB – CFR 3-2

    10:33

    VIDEOOttawa Senators – Toronto Maple Laafs 2-6! Mitch Marner, 3 puncte în primul meci al seriei

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis