Liverpool – Real Madrid 0-0 | "Galacticii" își continuă marșul spre al 14-lea trofeu. Zinedine Zidane, specialistul Champions League. "Știm să suferim. Încă nu am câștigat nimic!"

De Alexandru Ivan
Publicat: 14.04.2021, 22:11

Zidane

profimediaimages

Zinedine Zidane, a patra semifinală Champions League cu Real Madrid

Real Madrid, cea mai titrată echipă din istoria Champions League, a făcut o demonstrație de forță în cele două manșe cu trupa lui Klopp. 13 trofee au madrilenii în competiţia stelelor, fiind urmaţi de AC Milan (7), Bayern Munchen (6) şi Liverpool (6). 

Reclamă

Zinedine Zidane, după Liverpool – Real Madrid 0-0

Am suferit, dar noi știm să suferim. În cele din urmă, ne-am îndeplinit obiectivul și ne-am calificat. Am controlat jocul. Chiar dacă au fost momente dificile pentru noi, cred că putem fi mândri de ceea ce am realizat.

Reclamă

Ceea ce trebuie să spun este că suntem cu toții împreună. Chiar dacă ni s-au întâmplat multe și am avut mulți jucători accidentați, încă suntem aici. Nu am câștigat încă nimic, dar suntem în cărți în ambele competiții. Echipa vrea mai mult! Ne vom odihni puțin acum și așteptăm semifinalele„, a declarat Zinedine Zidane, citat de spaniolii de la AS.

Real Madrid are 23 meciuri consecutive cu gol marcat în fazele eliminatorii din Champions League. Ultimul meci în care nu a marcat a fost un 0-0 cu Manchester City, în semifinalele din 2016.

Zinedine Zidane, specialistul Champions League

Cu Zinedine Zidane antrenor, Real Madrid a fost eliminată o singură dată în fazele eliminatorii din Champions League. Se întâmpla în sezonul precedent, când madrilenii pierdut 2-4 cu Manchester City în „optimi”. 

De asemenea, Zidane a devenit antronul francez cu cele mai multe calificări în semifinalele Champions League (4, toate pe banca lui Real Madrid). În precedentele trei cazuri, a cucerit trofeul. Arsene Wenger avea trei prezențe în semifinale cu Arsenal.

Real Madrid visează și la titlul în La Liga. „Galacticii” au câștigat și derby-ul cu eterna rivală, Barcelona, scor 2-1, și au moral maxim înaintea finalului de sezon. 

Autocarul lui Real Madrid, vandalizat de fanii lui Liverpool

Suporterii lui Liverpool au făcut tot posibilul ca echipa lor să meargă mai departe. Aceștia au  ieşit în număr mare pe străzi pentru a-i întâmpina pe spanioli. 

Au aprins torţe în momentul în care autocarul favoriţilor a trecut prin dreptul lor. În schimb, când şi-a făcut apariţia cel al Realului, au aruncat cu pietre şi au huiduit copios.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:25

VideoUn nou episod din „It must be the water”. Probleme cu apa pentru Isack Hadjar în Arabia Saudită

17:18

România U18 a încheiat cu victorie Campionatul Mondial de hochei pe gheață pentru juniori

17:17

„Face o treabă excelentă!” Zeljko Kopic, laude pentru Mirel Rădoi înainte de Dinamo – Universitatea Craiova

16:53

Farul – Hermannstadt 1-1. Gică Hagi nu a scăpat de emoții! „Marinarii”, cu 2 puncte peste locurile de baraj

16:46

Rapid – U Cluj LIVE TEXT (20:00). Duel „de foc” între Marius Șumudică și Ioan Ovidiu Sabău

16:39

EXCLUSIVBănel Nicoliță știe unde se va face diferența în FCSB – CFR Cluj: „Nu există prima șansă”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors